Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fabrica Miele de la Feldioara îşi măreşte de trei ori numărul de angajaţi

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 3 octombrie 2013 ·

Germanii de la Miele, care deţin o fabrică la Feldioara, vor încheia anul cu afaceri de 34 de milioane de euro, în creştere cu 39% faţă de anul trecut, iar pentru următorii 3 – 4 ani intenţionează să ajungă la o cifră de afaceri de 55 de milioane de euro, mărindu-şi numărul de angajaţi de la 103 la finele lui 2012 la 250 – 300 de persoane.

Grupul german Miele, cu afaceri anuale de peste 3 miliarde de euro, a construit de la zero fabrica de la Braşov în care a investit 24 de milioane de euro şi pe care a inaugurat-o în septembrie 2009. Aici Miele produce plăci electronice şi unităţi electronice de control pentru toată aparatura Miele.

Operaţiunile Miele din România sunt conduse de către Hartmut Hohaus, un german venit în România acum 12 ani. „Am ajuns în România în noiembrie 2001 la Braşov şi a fost dificil pentru mine să mă adaptez din cauza diferenţelor culturale şi de mediu. Era frig, ningea şi străzile erau pline de gropi. La momentul acela nivelul de dezvoltare al ţării şi al oraşului (Braşov - n. red.) era redus, incomparabil cu ce este astăzi”, îşi aminteşte el. O altă barieră a fost la început diferenţa culturală dintre România şi Germania. „În momentul când am început să lucrez toate aceste detalii au trecut pe plan secundar deoarece a trebuit să îmi concentrez toată atenţia asupra îndatoririlor mele”, povesteşte Hohaus pentru zf.ro.

De atunci însă ţara s-a schimbat considerabil, crede el, şi deşi există multe proiecte care ar fi putut fi realizate mai repede cu bani europeni, se observă dezvoltarea economiei şi a mediului de business. Fondurile europene reprezintă însă o bilă neagră pentru România în contextul în care nu au fost absorbite decât 20% din totalul de aproape 20 miliarde de euro puse de UE la dispoziţia României în perioada 2007-2013. „Principala problemă a României o reprezintă însă infrastructura, care ar trebui dezvolta

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°