Denunţarea pieţei de alimente ca sursă a răului în cetate reprezintă unul dintre răspunsurile conservatoare ale Romei la propria-i expansiune. O majoritate semnificativă a cetăţenilor romani profitau din plin de pe urma unei expansiuni pe care o aprobau şi prin vot, şi prin participarea lor directă la campaniile tot mai îndepărtate şi mai îndelungate. La capătul fiecăreia dintre acestea, Roma dispunea de o nouă sursă de aprovizionare ieftină cu produse din ce în ce mai exotice, de la mirodenii şi păsări cu penaj multicolor la fructe şi specii rare de crustacee sau de peşti. Discursul moralizator care încearcă să limiteze efectele acestor ispititoare bogăţii înalţă zadarnice ode vieţii simple de odinioară: nu doar poeţi, ca Iuvenal, sau moralişti, ca Seneca, dar până şi un parvenit ridicol cum era personajul libertului Trimalchio, din romanul Satyricon, atribuit lui Petronius, se laudă că la masa lui se mănâncă doar ce produce propria gospodărie. Doar că ferma lui Iuvenal produce grâu moale şi napi, din cei pe care Manlius Dentatus îi cocea pe vatră, în vreme ce latifundiile îmbogăţitului erou al lui Petronius produc toate soiurile de legume, fructe şi cărnuri exotice care pot fi imaginate. O identitate ameninţată E destul de evident că unul dintre cele mai puternice motive ale acestor discursuri moralizatoare este temerea că expansiunea va modifica esenţa identitară a Romei exact în ceea ce îi deschisese calea expansiunii: dârzenia frugală a unui neam de modeşti agricultori, asemănători lui Cincinnatus, cel care lăsase plugul în brazdă ca să conducă Roma, sau eroului Aeneas, viril şi pios, cu mult superiori în bărbăţie şi forţă faţă de neamurile moleşite de lux ale Levantului. Corolar al discursului moraliştilor despre superioritatea Romei, condamnarea luxului care invada Roma nu doar cu bijuterii sau statui din aur, ci şi cu miresme şi mâncăruri nemaivăzute care s