Am tot scris despre Madrid în ultima vreme, în special despre locuri care îi pun cel mai bine în evidenţă frumuseţea şi complexitatea. Am încercat să rezum cât am putut de bine peisaje pe care mi le-am întipărit în minte şi-n inimă, în speranţa că voi reuşi să recompun, măcar într-o mică măsură, tot ceea ce am văzut sau am citit despre această capitală europeană. În arhiva de fotografii de care mă folosesc pentru a ilustra aceste cuvinte, am găsit destule poze care nu se pot lega de un monument anume, de un muzeu sau de o stradă, sunt imagini cu Madridul şi atât, imagini la întâmplare, fără destinatar sau explicaţii, imagini cu viaţa pe care o ascunde la fiecare pas, cu dramatismul pe care îl duce în arhitectură, cu lumina pe care o poartă în toate colţurile. De aceea, pentru a salva acele fotografii de rătăcire, am ales să scriu, măcar acum, nu despre locuri şi obiceiuri, nu despre spectacole sau alte feluri de evenimente, ci despre Madrid pur şi simplu.
Străzi late, generoase şi stabile, edificii albe, cu linii elegante, statui care spun poveşti interesante despre oameni şi întâmplări. În acest oraş, aproape toate instituţiile sunt găzduite de clădiri gândite de arhitecţi celebri, multe din bulevardele pe care le împart spaniolii cu turiştii au fost construite din ordinul unor personaje-cheie ale istoriei Spaniei. Nimic nu e întâmplător la Madrid şi totuşi toate par atât de uşor de adaptat, toate seamănă între ele mai bine decât pare la prima vedere. Îmi spunea cineva, acum câtva timp, că, de fapt, capitala spaniolă seamănă cu un întreg continent, aproape la fel de tare cât seamănă şi Spania cu universalitatea. Din când în când, mi-e clar că Madridul dă ora exactă a lumii, cu o discreţie pe care dicţionarele nu reuşesc să o cuprindă în definiţii, cu o hotărâre pe care aproape nimeni nu o bănuieşte. Povestea nu se poate opri definitiv aici, mai sunt multe