Incendiul care a cuprins, duminică, o pădure de răşinoase din apropierea comunei harghitene Plăieşii de Jos continuă să se extindă şi azi, manifestându-se pe o suprafaţă cuprinsă între 60 şi o sută de hectare, aproximativ 200 de persoane intervenind pentru limitarea acestuia.
Focarele care au fost stinse peste noapte s-au reaprins şi, de multe ori, intervenţia militarilor şi pompierilor a fost în zadar din cauza vântului.
Potrivit pădurarilor şi conducerii composesoratului, în prezent incendiul se manifestă pe o suprafaţă curpinsă între 60 şi o sută de hectare, o evaluare coretă neputând fi făcută din cauza fumului dens.
Conform colonelului Stelian Cimpoeşu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, forţele de intervenţie au fost suplimentate, în prezent intervenind întregul efectiv de pompieri de la Detaşamentul Miercurea Ciuc, 25 de vânători de munte, 15 jandarmi, şapte servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă din toate localităţile Ciucului de Jos, pădurari şi zeci de cetăţeni, fiind vorba în total de aproximativ 200 de persoane.
Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor un elicopter special, cu apă, pentru stingerea incendiului de pădure, însă răspunsul a fost că nu există niciunul disponibil pentru zona montană.
Şi preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a adresat o scrisoare către prefectul judeţului Harghita, Augusta-Cristina Urzică, solicitând un elicopter special din străinătate.
"Având în vedere situaţia gravă, vă solicităm să întreprindeţi demersurile necesare în vederea obţinerii din partea Guvernului a unui sprijin în activitatea de stingere printr-un elicopter special, dacă este necesar chiar din străinătate", a scris preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba.
Borboly Csaba a afirmat că lacul