Refuză să participe, să se implice, îşi pune ochelari de cal breaz şi se afundă în lumea comodă şi meschină a observatorului fricos - asta cred despre Europa mai mulţi lideri de opinie şi organizaţii de luptă pentru drepturile omului.
Motivul se numeşte Ungaria, mai bine zis, controversata sa constituţie draconică: legea presei lasă jurnalişti fără loc de muncă, chemarea la unitate naţională a maghiarilor de pretutindeni face statele vecine să se încrunte, iar cea mai nouă „bombă" scoate fum chiar şi pe holurile instituţiilor de la Bruxelles: legea cultelor. Pe scurt, potrivit noii reglementări, anumite biserici au devenit brusc ilegale, pentru că nu îndeplinesc unul dintre cele şapte criterii de „selecţie". O evoluţie aproape previzibilă, dacă ar fi să numărăm de câte ori, în noua constituţie a vecinilor noştri, se menţionează cuvinte ca „naţiune", „coroana Sfântului Ştefan" sau „creştinism".
Deşi naţionalismul bolnav este tot mai în „trend" în multe ţări din Europa, direcţia în care a luat-o Ungaria nu pare să alarmeze pe nimeni. Scrisori deschise, cuvântări de la prezidii în care se mai dă din deget, şi cam atât. E de înţeles totuşi: tocmai din raţiuni ce ţin de drepturile omului şi de suveranitatea statelor membre, UE nu va face niciodată pe pompierul într-o casă în flăcări. O capcană a democraţiei, un sacrificiu necesar. Pentru noi, la câţiva kilometri de graniţă, pumnul din gura libertăţilor umane pe care maghiarii încep să-l simtă tot mai puternic este aproape un mit. Nu-l vedem de autostrăzile nou-nouţe şi de „lecţiile de turism" predate cu brio. Dovadă că totalitarismul de azi nu mai este încălţat în bocanci şi nu mai fumează mahorcă. Totalitarismul de azi strânge laţul purtând mănuşi moi, albe, în timp ce te hrăneşte gingaş, din linguriţa aurită a traiului bun, cu gem plin de cucută.
