Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1.700 de români au fost salvați de piloţii MAI în 2012

Publicat in CityNews Alba, miercuri 6 februarie 2013 ·

Piloţii Ministerului Afacerilor Interne au executat pe parcursul anului trecut peste 3.100 de misiuni, mai mult de jumătate dintre acestea fiind axate pe misiunile umanitare în cooperare cu S.M.U.R.D.

„Cele mai importante dintre misiuni au vizat transportul medical de urgenţă al bolnavilor aflaţi în stare critică, precum şi intervenţiile la faţa locului în cazul accidentelor rutiere grave. În cele peste 1.680 de misiuni executate în punctele de operare aeromedicală S.M.U.R.D. - Bucureşti, Târgu Mureş, Arad şi Iaşi - piloţii M.A.I. au reuşit salvarea a peste 1.700 de persoane”, se precizează într-un comunicat de presă al MAI.

Datele au fost prezentate miercuri, 6 februarie, secretarului de stat Anghel Andreescu, șef al Departamentului Ordine și Siguranță Publică, cu ocazia analizei activităţii Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. pentru anul 2012.

O altă dimensiune importantă a activităţii Inspectoratului General de Aviaţie a fost reprezentată de misiunile de sprijin aerian pentru structurile operative ale M.A.I. Personalul aeronautic a desfăşurat aproximativ 90 de misiuni, însumând aproximativ 470 ore de zbor, în cooperare cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia de Frontieră, Poliţia Română şi Jandarmeria Română.

În funcţie de misiunile specifice structurilor implicate, piloţii Ministerului Afacerilor şi Internelor au fost solicitaţi să acorde sprijin, în principal, în acţiunile de salvare şi evacuare a persoanelor aflate în dificultate sau a căror viaţă este pusă în pericol, în supravegherea traficului rutier pe principalele artere de circulaţie, pe cuprinsul cărora au loc frecvent blocaje în trafic, în cazul incendiilor sau exploziilor, precum şi pentru cercetarea, supravegherea şi coordonarea din aer a acţiunilor pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.

În prezent, Inspectoratul General de Aviaţie operea

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum 16 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 3 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum o ora
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 2 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Tânăr prins drogat la volan de două ori în aceeași noapte, la Piatra-Neamț. A fost reținut pentru 24 de ore

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tânăr în vârstă de 22 ani a fost prins conducând drogat un autoturism de două ori în noaptea de vineri spre sâmbătă, 27 aprilie, în municipiul Piatra-Neamţ. Prima dată, tânărul a fost op

Costel Alexe, după „gluma” despre moldoveni făcută de Marcel Ciolacu: Este un derapaj grav

HotNews acum 2 ore
​Costel Alexe (PNL), șeful Consiliului Județean Iași, care candidează pentru al doilea mandat, a declarată că „gluma” făcută premierul Marcel Ciolacu despre Moldova reprezintă „nepăsarea” față de regiunea din estul României de care PSD a dat dovadă

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 42 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Performanță rară: Elizabeta Samara a câștigat a cincea oară Liga Campionilor la tenis de masă

HotNews acum 55 minute
Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara (35 de ani) a câştiga pentru a cincea oară în carieră Liga Campionilor europeni şi pentru a treia oară consecutiv cu formaţia poloneză KTS Enea Siarkopol Tarnobrzeg, care s-a impus în ambele manşe

ALERTĂ pe Autostrada București-Pitești. O mașină a luat foc/Pompierii intervin la fața locului

Gandul acum 2 ore
O mașină a luat foc pe Autostrada București-Pitești (A1), pe sensul de mers către Capitală. Polițiștii, pompierii și angajații SMURD au ajuns deja la fața locului. Autoritățile le recomandă șoferilor să evite să circule prin zonă, dat fiind faptul c

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°