Vreme excelenta pentru tenis ieri in Capitala, in cea de a patra zi a Open Romania, turneu de tenis din categoria International Series, dotat cu premii in valoare de 302.000 de euro si un prim rezultat remarcabil pentru noi. Andrei Pavel, favoritul nr. 3 al competitiei, cel mai bine cotat roman in clasamentul ATP (37), a castigat spectaculos cu 3-6, 7-6 (2), 6-4 in fata austriacului Oliver Marach. Desi a fost condus cu 6-3 si 4-2, tenismanul nostru a reusit o incredibila rasturnare de scor. Pana in setul al doilea, la 4-2 pentru adversar, partida a avut o desfasurare aproape identica. In ambele seturi, la 3-2, Marach a reusit sa-si adjudece break-ul si sa se distanteze pana la 4-2. Daca in primul set austriacul a reusit sa castige usor cu 6-3, in cel de-al doilea situatia s-a schimbat radical. Dupa inceputul foarte slab, presarat cu numeroase greseli neprovocate, de la 4-2 in setul secund pentru austriac Andrei Pavel a revenit spectaculos. El a egalat, 4-4, si a ajuns in tie-break, unde s-a impus cu 7-2. Usor enervat, Marach a chemat doctorul, care l-a consultat pret de cateva minute, iar apoi a cerut insistent aprinderea nocturnei inainte de inceperea setului al treilea. In decisiv insa Pavel a castigat pe serviciul austriacului game-ul al treilea si a reusit sa-si mentina avantajul pana la finalul partidei pe care a incheiat-o dupa mai bine de doua ore si jumatate. In urma acestei victorii, Andrei Pavel s-a calificat in sferturile de finala ale Open Romania, unde il va intalni pe germanul Florian Mayer, care l-a eliminat ieri pe spaniolul Fernando Verdasco, favoritul nr. 8. Castigatorul din 2004 a fost eliminat Argentinianul Jose Acasuso, cap de serie numarul 6, castigatorul din 2004 al turneului BCR Open Romania, a fost eliminat joi in optimile de finala ale competitiei de la Bucuresti de catre spaniolul Ruben Ramirez Hidalgo, jucator venit din calificari. Hidal