Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a solicitat marţi, printr-o scrisoare deschisă, premierului Emil Boc, să prezinte lista demnitarilor care se află în incompatibilitate şi, în cazul în care are, un studiu de impact asupra populaţiei, agenţilor economici şi a bugetului de stat consolidat, în urma aplicării măsurilor prevăzute în scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional.
În scrisoarea respectivă, citată de Mediafax, Geoană are o serie de solicitări generale către Guvern şi câteva punctuale adresate Ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, respectiv celui al Muncii, Mihail Şeitan.
Mircea Geoană a precizat că a transmis această scrisoare în baza unei decizii a Biroului Permanent, de săptămâna trecută. Totodată, el a subliniat că, potrivit Constituţiei, Guvernul are obligaţia să transmită informaţiile solicitate.
”Anunţatele măsuri privind reducerea salariilor personalului din sectorul bugetar, a pensiilor, a ajutorului de şomaj, precum şi celelalte măsuri privind reducerea cheltuielilor bugetare au stârnit îngrijorare atât în rândul opiniei publice, cât şi în cadrul Parlamentului României”, se arată în scrisoarea adresată premierului.
Printre solicitările generale, preşedintele Senatului cere să i se comunice planurile de achiziţii publice anuale din ministere şi agenţiile guvernamentale, a căror valoare este mai mare sau egală cu 100.000 euro, precum şi planurile de investiţii ale acestora. De asemenea, cere să i se comunice numărul de angajaţi ai ministerelor şi sumele cu care au fost retribuiţi aceştia în ultimii şase ani, între 2004 şi 2010.
Ministrului Finanţelor Publice i se cere să comunice lista agenţilor economici care au beneficiat în perioada respectivă de scutiri şi eşalonări de la plata datoriilor către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor de stat, precum şi valoarea acestora.
Î