Conform teoriilor fizicii cuantice, cand particulele interactioneaza, ele sunt conectate prin legaturi invizibile la un intreg. Astfel, particulele aflate la distanta unele de altele pot interactiona, ca si cum ar fi interconectate. Asta se intampla atunci cand un bas folosit probabil si in urma cu 40 de ani, la Woodstock, poate inca sa ridice de pe scaune 3.000 de oameni, pentru ca tocmai a fost folosit de un virtuoz al instrumentului. Pe 22 februarie, "40 years after" Woodstock, formatia Ten Years After a "subdivizat" particulele din Sala Palatului pana la nivelul de cuanta muzicala. Vreme de doua ore, scaunele si peretii au constituit noroiul primordial al unui Udstoc romanesc, cu parinti metamorfozati in hippioti.

Ten Years After nu este o formatie anacronica, ci una dintre creatoarele de muzica buna, perena. Cand nu canta la Woodstock, in aer liber, in fata a 400.000 de hippioti liberi si ei in spirit, o face la Udstoc (cunoscuta si ca Sala Palatului), in fata a 3.000 de romani (tineri hippioti sau parinti, hippioti si ei candva). Avand in rock si blues puncte de reper, Ten Years After nu mai tine cont de bariera timpului, iar 1969 poate deveni foarte usor, vreme de doua ore, un 2010 contemporan.

Cu Leo Lyons la bas (membru fondator), cu Ric Lee la tobe, Chick Churchill la clape si Joe Gooch la voce si chitara (cantand in locul lui Alvin Lee inca din 2004), formatia Ten Years After a topit luni seara pietrele cu muzica lor ("Can you melt a solid stone?"). Piese ca Hear Me Calling, King Of The Blues, I'm Coming On, Love Like A Man, 50.000 Miles Beneath My Brain si I’d Love To Change The World au facut ca spectatorii prezenti sa Sala Palatului sa plece cu patru decenii mai tineri si cu multumirea ca "da, am fost in sfarsit si noi la Woodstock".

I’d love to change the world But I don't know what to do So I'll leave it up to you.