Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bazinul de la Tabere, fără apă termală

Publicat in Adevarul, miercuri 25 mai 2011 ·

Bazinul de la Taberele Şcolare, reabilitat anul trecut, nu va avea apă termală în acest an. Pentru că nu ştie dacă va ajunge la o înţeleger cu firma care a concesionat puţurile de apă termală, conducerea Taberelor vrea să folosească apă din reţeaua oraşului. Apa termală din puţuri curge în şanţurile din zonă

Ştrandul din incinta Taberelor Şcolare, reabilitat anul trecut, nu va avea în acest an apă termală, susţine conducerea instituţiei. Aceasta spune că Beny Alex SRL, firma care exploatează puţurile de apă termală, a sistat furnizarea încă din 2009. Aşa se face că bazinul a fost scos din oferta făcută în acest an elevilor. „În 2009, în plin sezon, au întrerupt alimentarea bazinului cu apă termală. Aveam copii în tabără şi, ca să nu rămână fără apă, am ales varianta să dăm drumul la apă din reţeaua municipiului. Am plătit 140 de milioane de lei vechi pentru trei plinuri de bazin, pe care le-am efectuat într-o singură lună“, a declarat Florin Gal, administratorul Taberelor Şcolare.

El spune că a purtat numeroase discuţii cu reprezentanţii firmei care reabilitează ştrandul din oraş, şi care are în conscesiune puţurile, însă aceştia i-au comunicat că puţul este defect şi nu au cum să-l ajute. „Le-am propus şi varianta contra cost, însă nici aşa nu au vrut“, a mai spus Florin Gal.

Promisiuni de apă termală în zece zile

La rândul său, reprezentantul SC Beny Alex SRL, Radu Hosu, dă asigurări că bazinul din incinta Taberelor va avea apă termală peste aproximativ zece zile. „Am modificat aducţiunea şi am schimbat şi ţevile vechi de legătură şi sperăm ca peste aproximativ zece zile să le putem furniza apa termală pentru bazinul copiilor. Aşteptăm să primim şi o pompă nouă pentru acest bazin“, a explicat Radu Hosu.

Măsuri de urgenţă

Administratorul Taberelor Şcolar intenţionează, dacă nu ajunge la un rezultat cu reprentanţii firmei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 33 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 56 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 14 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°