Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actorii George Mihăiţă şi Costel Constantin vor primi stele pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti

Publicat in Romania Libera, joi 18 octombrie 2012 ·

Actorii George Mihăiţă şi Costel Constantin vor primi, sâmbătă, câte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, în semn de recunoaştere şi preţuire pentru o viaţă dăruită teatrului românesc, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis joi Agerpres, decernarea celor două stele se va face, la ora 12,00, în prezenţa primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, care le va înmâna actorilor şi "Placheta Bucureştiului".

De asemenea, George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, şi Costel Constantin vor primi câte o stea de aur din partea unei case de bijuterii.

"Teatrul este ca o tablă de şah pe care fiecare actor se mişcă gândit, socotit, calculat. Pe această tablă de şah, actorii George Mihăiţă şi Costel Constantin şi-au caligrafiat la superlativ drumul prin teatru, prin rolurile interpretate, de tragedie, dramă şi comedie, vorbind prin personajele întruchipate, prin tot ceea ce au făcut în cariera lor. Nu i-am văzut în 'spectacole de serviciu', în sensul că au avut talent şi noroc, încă de la debut au venit rolurile spre dânşii, nu le-au căutat, înscriindu-se prin interpretarea lor în generaţia de maeştri ai scenei naţionale. Este o onoare pentru mine, în calitate de director, de actor şi coleg, să le acordăm câte o stea pe Aleea Celebrităţilor în semn de aleasă preţuire", declară George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, citat în comunicat.

Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural care cuprinde stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România. Iniţiat de Teatrul Metropolis şi Cocor, în parteneriat cu Primăria Capitalei, celebrul Walk of Fame a fost inaugurat în ianuarie 2011.

Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului strălucesc deja stelele unor mari personalităţi - Florin Pi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Starea lui Florin Piersic s-a ameliorat. Spitalul Foișor: „S-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni”

HotNews acum 29 minute
Ultima evaluare a medicilor privindu-l pe Florin Piersic arată o îmbunătățire a indicatorilor biologici și o ameliorare a stării generale, a precizat Șerban Dragosloveanu, manager interimar la Spitalul Foișor într-un comunicat de presă. Florin Piers

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum o ora
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită

Radio Mures acum 4 ore
Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă, a anunţat Spitalul Foişor. La această unitate, actorul a avut joi o operaţie de extragere a protezei la genunchi, care îi întreţinea o infecţie în organis

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 2 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 3 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 4 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum o ora
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°