Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arges: Primele 56 permise de conducere, suspendate

Publicat in Romania Libera, luni 23 martie 2009 ·

Prefectul de Arges Marcel Proca a dispus, luni, suspendarea primelor 56 de permise de conducere din cele peste 3.000 despre care se crede ca au fost obtinute ilegal in judetul Arges.

"Institutia Prefectului Arges a sesizat, luni, Judecatoria Pitesti, cerand in instanta anularea a 56 de permise de conducere, care se afla in lista celor 400 de persoane cuprinse in rechizitoriul DNA ca fiind suspecte ca au obtinut dreptul de a conduce in mod fraudulos. Imediat voi emite si ordinele de suspendare a dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru cele 56 de persoane", a declarat Marcel Proca, citat de Agerpres.

Prefectul a precizat ca toate cele 56 de persoane ale caror permise vor fi suspendate isi au domiciliile in alte judete din tara.

"Nu voi face publice numele acestor persoane, pentru a nu se interpreta ca este o imixtiune a mea in chestiuni care nu intra in atributiile pe care le am. Oricum, aceste informatii pot fi gasite la instanta de judecata", a explicat Proca. El a precizat totusi ca printre cei 56 nu a sesizat "nume sonore".

Potrivit prefectului, printre motivele pentru care s-a solicitat anularea celor 56 de permise se numara intocmirea ilegala a actelor de domiciliu, insemnarea raspunsurilor corecte pe fisele de examen si neindeplinirea conditiilor legale de participare la proba practica.

"Cele 56 de permise au fost identificate pana acum de comisia de verificare. In viitor nu vom mai astepta sa se atranga mai multe dosare, vor fi actiuni zilnice in instanta impotriva celor identificati de comisie", a mai spus prefectul Marcel Proca.

Pana in prezent au fost verificate peste 1.100 de dosare de la Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule (SPCRPCIV) Arges.

Prefectul de Arges Marcel Proca a dispus, luni, suspendarea primelor 56 de permise de con

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 34 minute
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 35 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 2 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum o ora
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 14 minute
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum 50 minute
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 3 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/19°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°