Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că este "profund mincinos" să se afirme că în România "politicienii blochează justiţia" în perspectiva raportului MCV, comentând declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu în privinţa votului din Senat pe cazul Varujan Vosganian, informează Mediafax.
Antonescu a fost întrebat dacă este de acord cu cele afirmate de Traian Băsescu că votul din Senat va avea un efect negativ în cazul MCV.
"Dacă sunt de acord ca pronostic... asta nu am de unde să ştiu. Nu pot fi însă de acord cu atitudinea. Pentru că eu cred că oricine care este preşedintele României ar trebui să-şi folosească autoritatea, relaţiile, cuvântul pentru a-şi servi ţara. Or, este un lucru profund mincinos dacă într-un asemenea raport va scrie că în România nu-şi poate face justiţia datoria. E o ţară în care sunt câţiva foşti miniştri în puşcărie la acest moment, în care un prim-ministru a fost în puşcărie, în care un ministru a plecat, deşi nu e condamnat definitiv, din Guvern, în care câţiva senatori, domnul Solomon şi alţii, au dispărut de pe aici din Senat direct la puşcărie. Mi se pare nedrept să spui că în ţara asta politicienii blochează justiţia şi deci acest tip de ameninţare sau pâră indirectă mi se pare nepotrivit", a declarat liderul PNL.
VEZI SI: Blaga: Raportul MCV va fi unul dintre cele mai aspre, dure; ne vom îndepărta de intrarea în Schengen