Partidul Poporului are un scor aproape egal cu cel al PDL, potrivit barometrului 'Adevărul', realizat de IMAS în luna februarie.
USL conduce în preferinţele românilor, întrunind 49,2% din intenţiile de vot ale alegătorilor care s-ar prezenta la urne, potrivit sondajului realizat de IMAS în luna februarie, la comanda ziarului 'Adevărul". Alianţa dintre PSD şi PNL a revenit, practic, la scorul pe care îl avea în decembrie 2011, după ce în ianuarie anul acesta ajunsese la 53,4%.
De cealaltă parte a baricadei, PDL nu pare să fi profitat prea mult de instalarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la Palatul Victoria. Chiar dacă noul premier are o cotă de încredere de 22,3%, intenţia de vot pentru PDL este de 17,8% faţă de 15,8% în ianuarie.
Partidul lui Diaconescu era cotat în decembrie 2011 cu 11,8%, iar în ianuarie cu 13,9%.
Experienţa ultimilor 20 de ani arată, însă, că formaţiunile de tipul PPDD, fără structuri puternice în teritoriu, nu reuşesc să obţină în alegeri rezultatele pe care le au în sondajele de opinie. Partidul Poporului are un scor aproape egal cu cel al PDL, potrivit barometrului 'Adevărul', realizat de IMAS în luna februarie.
USL conduce în preferinţele românilor, întrunind 49,2% din intenţiile de vot ale alegătorilor care s-ar prezenta la urne, potrivit sondajului realizat de IMAS în luna februarie, la comanda ziarului 'Adevărul". Alianţa dintre PSD şi PNL a revenit, practic, la scorul pe care îl avea în decembrie 2011, după ce în ianuarie anul acesta ajunsese la 53,4%.
De cealaltă parte a baricadei, PDL nu pare să fi profitat prea mult de instalarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la Palatul Victoria. Chiar dacă noul premier are o cotă de încredere de 22,3%, intenţia de vot pentru PDL este de 17,8% faţă de 15,8% în ianuarie.
Partidul lui Diaconescu era cotat în decembrie 2011 cu 11,8%, iar în ianuarie cu 13,9%. @N