Din zecile de cabaline care au defilat în faţa publicului, timp de două zile, la final, caii din Râşnov au luat primele locuri
Peste 100 de cai din câteva tipuri de rase s-au întrecut în forţă şi frumuseţe, la sfârşitul săptămânii trecute, la Râşnov. Cea de-a opta ediţie a Festivalului Ecvestru a adus pe Valea Cetăţii mii de localnici şi turişti. „Frâiele” evenimentului le-au ţinut Primăria Râşnov şi Consiliul Judeţean. De asemenea, evenimentul a fost susţinut de Centrul de Echitaţie „Diana”.
„Ajungând la a 8-a ediţie, este o dovadă că acest eveniment a avut continuitate. An de an am îmbunătăţit şi am adus din ce în ce mai multe exemplare de cai în oraş. Asta demonstrează că valoarea acestui eveniment este foarte mare. Eu cred că este unul unic, extrem de original, nu am cunoştinţă să se mai întâmple în alte locuri. Este un eveniment care contribuie la brandul localităţii, fiind aşteptat nu doar de localnici, ci şi de turiştii care vin în zonă în aceste zile”, a declarat Adrian Veştea, primarul oraşului Râşnov.
Probe „gustate”
de public
La evenimentul de la Râşnov au participat crescători din Bran,Vulcan, Codlea, Întorsura Buzăului, Rădăuţi etc. Ziua de sâmbătă a fost poate cea mai aşteptată, graţie probei regine a evenimentului - proba de tracţiune, devansată cu o zi, la cererea crescătorilor de cai. La final, primul loc la tracţiune, la dublu, unde caii au avut de tras un buştean de 2,5 tone, l-au câştigat Fredi şi Relu, ai proprietarului Velea Valentin. La proba de simplu, unde buşteanul a fost de 1,5 tone, câştigător a fost ultimul cal înscris în concurs, din cei 12, Corbu, al lui Alexandru Veleanu.
Tot sâmbătă, râşnovenii prezenţi s-au mai delectat cu câteva probe de sărituri peste obstacole, parada doamnelor, demonstraţiile de cascadorie cu cai şi parada celor mai frumoase trăsuri. A doua zi, duminică, a fost