USL are tot, dar vrea mai mult! Cam aşa s-ar traduce anunţul că Uniunea va refuza să meargă separat, pe formaţiuni politice componente, la consultările de la Cotroceni.

În fapt, urmând instinctul partidului-stat, orgoliul liderilor politici şi doza de lăcomie specifică burţilor mari, USL îşi doreşte cât mai repede o criză politică şi un conflict de proporţii cu Traian Băsescu, singurul care îi mai poate incomoda pe social-liberali să devina stăpânii absoluţi ai României.

Altfel spus, au nevoie de un motiv, deşi ar putea fi socotit la fel de bine şi un pretext, pentru a vota suspendarea şefului statului. Sunt conştienţi că un Traian Băsescu, aflat în funcţie fie şi doar pentru o jumătate de an de acum încolo, e mai periculos pentru ei decât o Opoziţie puternică în Parlament. De aici şi îngândurarea liderilor USL: votul din 9 decembrie le asigură majoritatea parlamentară mult visată, dar nu le garantează că un referendum pentru demiterea lui Băsescu are şanse de izbândă. Cu atât mai mult cu cât scorul obţinut la parlamentare îngrijorează deja lumea occidentală, mereu sensibilă când vine vorba de prea multă putere concentrată într-o singură direcţie politică.

Pentru următorii ani, adevărata Opoziţie va fi Traian Băsescu, iar pe parcursul celor două mandate acesta a arătat că ştie şi poate să rezolve problemele aparent fără soluţie din complicata noastră culegere de teste pentru admiterea în lumea democratică. Azi, pare că ne aflăm într-o astfel de situaţie: USL a câştigat detaşat, ARD reprezintă, cel mult, o firavă forţă de opoziţie, iar PPDD va traversa o lungă perioadă de incertitudini doctrinare, din care s-ar putea să iasă dizolvat ca urmare a traseismului şi a lipsei de resurse financiare.

Ne întoarcem deci din nou la Traian Băsescu, ca unica redută rămasă în picioare pentru echilibrul democratic al României. Şi această situaţie ar trebui admis