Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum comentează Băsescu editorialul lui Putin din New York Times

Publicat in Gandul, duminică 29 septembrie 2013 ·

Gestul lui Vladimir Putin de a publica un editorial în New York Times pe tema poziţionării Rusiei faţă de Siria a fost unul "inteligent", apreciază preşedintele Traian Băsescu. El crede că, dacă Barack Obama ar vrea să scrie un editorial în "Pravda", nu ar fi refuzat.

Preşedintele a explicat duminică, în interviul transmis pe stirileprotv.ro şi gandul.info, şi prudenţa la care a făcut apel în cazul conflictului sirian, precizând că în analiza sa exista riscul ca Rusia să-şi piardă baza militară din acea zonă şi să "se compenseze" în Transnistria, după modelul Kosovo.

„Avem de tras învăţăminte. Poziţia mea a fost tot timpul prudenţă, prudenţă, prudenţă (...) Aici analiza mea fiind o analiză de risc pentru regiune şi legat de posibilitatea extinderii la nivel regional a conflictului dacă Siria ar fi fost atacată şi a plăţii unui cost de către România. Costul era că în situaţia unui conflict militar, fie numai în Siria, fie numai a unui atac fie numai în Siria, fie o regionalizare a conflictului există riscul ca Federaţia Rusă să piardă baza militară din Siria şi să se compenseze exact cum cum s-a compensat pentru Kosovo. Pentru Kosovo s-a compensat în Georgia, şi pentru baza din Siria exista în analiza mea posibilitate, deci nu certitudinea, să se compenseze ca prestigiu în Transnistria (...) Schimb pe schimb", a comentat preşedintele Băsescu.

Băsescu a precizat că a înaintat această analiză şi partenerilor României. Şeful statului a susţinut că românii ar fi fost "ridicoli" dacă ar fi îmbrăţişat declaraţiile altor lideri politici, care reclamau "guvernul criminal de la Damasc".

"Astăzi, guvernul aşa-zis criminal, declarat de persoane importante, stă la masă cu Rusia şi America şi negociază acordul de dezarmare chimică", a afirmat Băsescu, precizând că face referire inclusiv la premierul Victor Ponta, care nu e "scutit de responsabilitate

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 4 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Aglomeraţie pe A1, pe sensul Nădlac spre Deva. Coloane de maşini de 2,5 kilometri / Rute alternative

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, județul Timiș, formându-se coloane de mașini pe o distanță de 2,5 kilometri, din cauza capacității red

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 39 minute
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 4 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală

News.ro acum 6 ore
Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală, privind acuzaîiile de administrare necorespunzătoare a unui medicament în Secţia ATI, ceea ce a dus la decesul a 17 pacienţi în patru zile.

O femeie din Bihor și-a omorât fiul și apoi a sunat la 112 ca să anunțe că acesta s-a sinucis

Ziare.com acum o ora
O femeie din Bihor a fost reținută marți seara, 30 aprilie, pentru 24 de ore, după ce și-a înjunghiat mortal fiul, și apoi a sunat la 112 ca să spună că bărbatul s-a sinucis. Suspecta va fi prezentată la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare pre

Ciolacu și Firea, în campanie de 1 Mai, la Depoul Dudești, cu promisiuni de creșteri salariale și croasante

HotNews acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu și candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, au mers miercuri, 1 mai, la Depoul Dudești din Bucureti, unde au stat de vorbă cu şoferi, mecanici şi dispeceri. Liderul social-democraților a promis că „va lupta în c

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
mie.

10°/23°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°