Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Birourile aleşilor din teritoriu vor fi pichetate

Publicat in Jurnalul, joi 10 iunie 2010 ·

Începând de astăzi şi până sâmbătă, protestele sindicatelor împotriva măsurilor de austeritate pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament se vor muta în teritoriu, unde sindicaliştii vor organiza pichete la birourile parlamentare şi la sediile partidelor. "Recomandăm clujenilor nemulţumiţi să se înscrie, în acest sfârşit de săptămână, în audienţe la senatorii şi deputaţii PDL şi UDMR şi să le ceară să nu voteze împotriva moţiunii de cenzură, pentru a nu se ajunge la tăierea salariilor bugetarilor şi a pensiilor", a declarat ieri preşedintele Cartel Alfa Cluj, Grigore Pop, citat de Mediafax.

Potrivit lui Pop, cele patru confederaţii sindicale din judeţul Cluj - Cartel Alfa, BNS, CNSRL Frăţia şi CSDR - au decis să picheteze, azi, Prefectura Cluj, iar mâine sediile PDL şi UDMR Cluj, prilej cu care vor fi înmânate memorii parlamentarilor celor două partide aflate la putere. Pentru săptămâna viitoare, confederaţiile sindicale pregătesc un protest cu 20.000 de oameni, la Parlament, la 15 iunie, când ar urma să fie votată moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Sindicaliştii vor să facă atunci un lanţ uman în jurul Palatului Parlamentului. Totodată, în ziua votării moţiunii de cenzură, bugetarii din toate sectoarele vor să intre în grevă generală.

Bugetarii din cele cinci confederaţii sindicale şi pensionarii au protestat şi ieri, pentru a treia zi consecutiv la Palatul Parlamentului, împotriva reducerilor salariilor şi pensiilor, iar profesorii din Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au reluat ieri protestele în faţa Ministerului Educaţiei, hotărâţi să nu încheie situaţia şcolară. Cu toate acestea, MECTS a anunţat că situaţia şcolară pentru anul 2009-2010 va fi încheiată în condiţii de normalitate, până la 11 iunie, data încheierii anului şcolar, "cu excepţia a patru situaţii punctuale în curs de rezolvare". Profesor

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 42 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 16 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 13 minute
Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Ma

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°