Am fost socat de demiterea ministrului de Externe Mihai Razvan Ungureanu. Simplificand lucrurile, voi spune asa (s-a si spus de altfel!): doi muncitori romani isi fac de cap intr-o baza militara americana din Irak, incalcandu-i regulamentele, si plateste pentru asta cel mai performant ministru al Guvernului Romaniei. Nu s-ar fi intamplat daca relatiile dintre cele doua palate ar fi fost mai bune, daca Razvan Ungureanu nu ar fi fost perceput ca un ministru (prea) apropiat de Traian Basescu. De ce sunt reci relatiile dintre primele persoane din stat, de ce sistemul institutional romanesc perpetueaza conflictele dintre presedinte si premier, si in ce masura diferentele de caracter, temperament si educatie – pentru ca vorbim totusi de oameni, nu de androizi! – incing gherila la care asistam nu constituie subiectul acestui comentariu. Voi vorbi despre prejudiciile pe care si le aduce Romania renuntand la unul dintre cei mai buni oameni ai sai.

Mihai Razvan Ungureanu a sustinut, la Chisinau, in aprilie 2006, in cadrul Conferintelor Microsoft, o prelegere despre Europa. Am fost prezent la acest eveniment organizat in aula mare a Universitatii de stat din Chisinau, umpluta pana la refuz de studenti, cadre didactice, ziaristi si simpli cetateni care vroiau sa-l asculte. Stilistica discursului sau a fost a unui diplomat, continutul – al unui stralucit intelectual roman, pe care functia ministeriala nu-l impiedica sa-si afirme fara ezitare valorile in care crede. Cateva luni mai tarziu, in noiembrie 2006, Razvan Ungureanu denunta, intr-un limbaj la fel de transant, atitudinea meschin-insolenta a autoritatilor comuniste de la Chisinau. Tineretea si experienta dlui Ungureanu sunt premisele unei prestatii diplomatice de performanta, nu si garantii absolute. Cu cat era mai varstnic ministrul de Externe Adrian Nastase cand facea o escala, la Chisinau, in aprilie 1991, intorcand