Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectele care vor schimba faţa Târgu-Mureşului

Publicat in Adevarul, luni 5 ianuarie 2009 ·

Un complex de agrement de 21 de milioane de euro este unul dintre cele mai ambiţioase construcţii din zonă

Noul complex multifuncţional din incinta Parcului Sportiv Municipal Mureşul ar trebui să fie gata în vară. Lucrările au început în iunie 2008, iar fostul ministru Borbely Laszlo a promis că acestea nu vor dura mai mult de un an. Investiţia totală este de 21 de milioane de euro.

Aici va fi realizat un patinoar acoperit, suprafaţa desfăşurată a proiectului fiind de aproximativ 3.600 mp. Ca noutate absolută pentru România, complexul va avea un sistem de climatizare care va asigura în restul incintei o temperatură ambientală normală. Instalaţiile noi vor permite funcţionarea pationarului pe tot timpul anului. În plus, tehnologia folosită la realizarea suprafeţei va permite ca în 24 sau maxim 48 de ore aceasta să fie funcţională pentru organizarea unor competiţii de baschet, handbal, gimnastică etc. Pationarul va avea şi 1.800 - 2.000 de locuri şi va putea găzdui concursuri internaţionale pentru 11 ramuri sportive.

Grand refăcut

SC Grand SA a primit la final de an răspunsul oficial din partea autorităţii contractate pentru finanţarea proiectului de modernizare şi extindere a Hotelului Grand, urmând ca în termen de şase luni să depună la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru proiectul tehnic şi autorizaţia de construcţie. „Se lucrează şi în aceste zile la proiectul tehnic, sper ca în februarie să semnăm contractul de execuţie a lucrărilor, poate terminăm chiar înainte de 2010”, a declarat Claudia Pescar, administratorul Grand SA.

Societatea a obţinut 3,36 milioane de euro, prin Programul Operaţional Regional, sumă nerambursabilă. Din 2010 Hotelul ar putea fi redeschis, cu o capacitate de cazare de 206 locuri, clasificate la patru stele, plus o sală de conferinţe de 200 locuri.

Pe circuit

Consiliul Judeţean Mureş are depu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 26 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°