Din nou Viena. A cîta Vienă pentru mine. Pentru ei, prima. îi invidiez. Sosim în Westbahnhof cu grupul: trei băieţi, două fete şi o doamnă cu pălărie. însoţitorul vagonului de dormit îmi dă jos bagajele şi mă întreabă într-un autentic dialect ,wianerisch" dacă toţi tinerii ăştia frumoşi sînt nepoţii mei. Dau din cap aprobativ. Cască ochii mari, zîmbeşte, zîmbeşte strîmb, făcîndu-se că mă crede, şi intră în vorbă cu altcineva.

Domnul în negru care ne aşteaptă pe peron cu cartonul pe piept pe care scrie Ambasada română are o faţă încremenită - e rigid din creştet pînă-n călcîie. Uite ,mortul perfect", spune unul din băieţi. Ba nu ,mortul oprit", spune una din fete. Rîdem. în dimineaţa asta, în drum spre Rathaushotel, printre atîtea palate impozante, nu-ţi rămîne decît să rîzi. Cu ce altceva ai putea să spargi puţin opulenţa asta strivitoare.

Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu, Teodor Dună, Claudiu Komartin, Constantin Virgil Bănescu zis Bobiţă în şir indian prin faţa Parlamentului: eu în fruntea plutonului, parcă-s Peneş Curcanul. îmi lipseşte fluierul. Vizavi Burgtheater-ul cu repertoriul lunii scris pe o fîşie lungă ca un steag alb: Grillparzer, Thomas Bernhard. La Viena istoria se mişcă lent. Intrăm la Café Landtmann ca la muzeu: pluş, brocart, bronz auriu, candelabre, veioze, lumînări, oglinzi, vorbit pe şoptite. Nu-i de noi. Ieşim. în spatele Burgtheater-ului, pe Löbelgasse, palat lîngă palat. Pe o placă citim: Parohia ortodoxă. Aici a locuit între anii... poetul Mihai Eminescu.

Aşadar, cinci tineri poeţi români, pentru prima dată în capitala imperiului, cutreierînd prin marea piaţă a Vienei, ,Naschmarkt", printre peperoni, broccoli, fileuri roze de somon, rodii, stridii, nu departe de Operă, în imediata apropiere a sălii de expoziţii Secession, cu acoperişul din frunze de acant aurii, în cel mai autentic Jugendstil