Mircea VASILESCU
Roma, 31 octombrie 1996
Nu pentru ca, dupa 200 de saptamini (ba chiar mai multe, daca punem la socoteala si "pregatirile"), mi-ar fi pierit dilemele. Nicidecum. (De altfel, tin sa declar solemn in fata domnului director si a intregului colectiv ca daca, Doamne fereste, m-as trezi intr-o dimineata fara dileme, mi-as da numaidecit demisia si as restitui si salariul pe trei ani in urma, cu indexare cu tot, bineinteles.)
Problema e ca eu scriu acest articol cind in tara exista o anumita Putere (ale carei jocuri Dilema a fost acuzata nu o data ca le face sau, dimpotriva, ca nu) si o anumita Opozitie (ale carei jocuri, de asemenea, Dilema a fost acuzata ca le face sau, dimpotriva, ca nu). Articolul va aparea insa dupa primul tur de scrutin, cind e posibil (teoretic!) ca in tara sa fie o alta Putere si o alta Opozitie (a se relua parantezele din fraza anterioara, bineinteles inversate). Ideea de schimbare, gindul ca viitoarea Putere (ale carei jocuri Dilema va fi acuzata ca etc.) va sti sa conduca mai bine, ca viitoarea Opozitie (ale carei jocuri etc. etc.) va fi mai eficienta, spre binele democratiei - ei bine, aceste doua lucruri (ideea + gindul, adica) imi dau o oarecare doza de optimism. Dar cum din continutul parantezelor de mai sus revista noastra iese ca intr-un fel de joc cu suma zero (ma rog, nu ma pricep prea bine, imi zice un prieten matematician ca e ceva de genul... si cu banii luati - o fi, daca zice el), imi aduc repede aminte de subtitlul Dilemei si optimismul imi dispare rapid si eficient. Nu ca as deveni pesimist - doar ca imi dau seama ca ne asteapta, vrem - nu vrem, o noua tranzitie.
Asadar, regretind ca inca n-a sosit vremea sa devenim o revista "normala", imi amin dilemele pentru urmatoarele numere "de tranzitie" si, cufundat cu totul in dialectica termenilor "tranzitie"-"normalitate", deschid ziar