Când eşti foarte tânăr, nimic, nu te atinge prea mult. Sângele tău clocoteşte de parcă ar vrea să-ţi iasă şi să afle despre ce ţi-ar mai putea aduce în drumul său către inima ta! Aşa trebuie să fie - toate trec în viteză ameţitoare
Când eşti foarte tânăr, nimic, nu te atinge prea mult. Sângele tău clocoteşte de parcă ar vrea să-ţi iasă şi să afle despre ce ţi-ar mai putea aduce în drumul său către inima ta!
Era o vreme când nu făceai nimic fără ştirea părinţilor, fără a cere voie, fără a primi încuviinţare. Ei bine, atunci aveai impresia că vei trăi la infinit, că vei rămâne veşnic tânăr, nu aveai nici chef, nici timp să te gândeşti la cei mai în vârstă, vedeai clar cum se ofileşte sau cum se modifică forma corpului lor şi erai atât de sigur pe tine cum că toate se întâmplă din lipsa exerciţiilor fizice, din cauză că ei nu merg frate la sală, că nu au “grijă” de ei... şi că tu nu vei ajunge niciodată să arăţi aşa. Nu, nu te preocupa gândul că vei îmbătrâni şi tu şi că într-o zi vei muri. Nu stă în firea lucrurilor să te gândeşti atunci la aşa ceva. Pe urmă, fără voia ta te îndepărtezi de părinţi, şi ei simt cum le aluneci printre degete. Nu că ţi-ai dori, dar aşa stă în firea lucrurilor! Vrei să fii mai mult cu prietenii tăi, mai târziu vrei să fii cu ea, între patru pereţi, începi să-ţi faci vise, pe unele le pui în practică. Brusc îţi dai seama că părinţii înţeleg din ce în ce mai greu, reacţionează mai lent, iar tu nu poţi avea răbdare cu ei chiar dacă uneori îţi pare rău. Nu ai timp deloc să le observi tristeţea, dar ei se bucură ori de câte ori suni măcar la săptămână sau chiar la o lună! Şi apoi stă în firea lucrurilor să îi surprinzi când mai vii pe la ei în vizită, cum privesc stând lipiţi unul de altul, fotografii de când erai tu mic, fotografii pe care tu nu prea ai chef să le revezi! Dimineaţa, când te uiţi în
