Important nu este ca liderii sau diplomatii nostri sa faca act de prezenta pe intreg globul sau sa se implice in toate problemele lumii contemporane - ar insemna sa facem risipa de resurse. Prin politica sa externa, Romania trebuie sa transmita un mesaj coerent despre valorile in care crede si despre interesele pe care le urmareste, in beneficiul cetatenilor sai. Daca la inceputul lui 2005 politica externa romaneasca parea sa traverseze o perioada de mari transformari, acum lucrurile par a se fi stabilizat. Europa Occidentala si Statele Unite ramin reperele esentiale, in jurul carora se construieste intreg demersul diplomatic romanesc. Ceea ce sustinem sau promovam intr-o capitala sau alta, intr-o organizatie internationala sau alta, trebuie sa corespunda liniilor mari ale jocului. Nimeni nu ne impiedica sa avem initiative, dar stilul de promovare si intensitatea mesajelor s-au moderat in timp, fara ca temele respective sa-si piarda neaparat din importanta. Spre exemplu, auzim mult mai putin despre Republica Moldova, Ucraina sau regiunea Marii Negre. Nu mai sintem martorii acelui "activism" diplomatic din primavara si vara lui 2005. Aceste obiective ambitioase au ramas printre prioritatile de politica externa ale anului trecut, dar nu au fost singurele. Se poate incerca o trecere in revista a citorva dintre ele, cu observatia ca teme precum SUA si Europa Occidentala vor face obiectul altor discutii, in viitor. In relatia cu Republica Moldova, e nevoie de doi pentru un tango. Si, deocamdata, in ciuda unor relatii bilaterale in ascensiune, administratia Voronin nu pare a se fi hotarit nici asupra partenerului, nici asupra dansului. Includerea Republicii Moldova in sistemul politicii de vecinatate a Uniunii Europene a fost un succes pentru Romania, dar nu este cazul, deocamdata, sa presam in favoarea statutului de tara-candidata. Si nu e vorba aici de timiditate, ci de