De impact (si ca atare de eficienta) nici nu mai spun: ne ilustrasem sub inca un sfaraiac mediatic, facusem si noi, vezi, Doamne, o figura repede perisabila, de care nu-si mai aminteste, poate, decat plecata dvs. sluga si doar pentru ca veni vorba. Nu cred deloc in eficacitatea acestui gen de... Dar uite ca tocmai acu', in introu cum ar veni, termenul imi joaca festa! Ca nu e un gen de presa, cum imi venise sa spun, nicidecum. E mai curand un gen bovaric, lesne psihanalizabil, o forma pe care o ia neputinta manierata, o expresie a timiditatii, daca vreti. Asta in ciuda gestului descoperit, la vedere, facut sub toate luminile rampei. La noi s-a practicat in draci o vreme (aceea, desigur, a „podurilor de flori", cand scatoalca aplicata la scena deschisa facea deliciul nedisimulat al galeriei). Cu mari intermitente, apare si in zilele noastre, desi nu mi-as aminti nici picurat cu ceara de cea mai recenta. Tin minte, in schimb, cum am fost eu insumi implicat odata, absolut involuntar, numele aparandu-mi tam-nesam, fara sa fi stiut nici cu spatele, printre semnatarii unei, ei, da, scrisori deschise catre regretatul Grigore Vieru. Nicolae Popa, poetul, ma trecuse samavolnic pe-o lista de postmodernisti care aveau ceva de reprosat maestrului, nu prea iubitor de teribilisme tomnatice, in treacat fie zis, si, dupa felesag (in volum - pe care il mai asteptam - publicistica sa ar invedera-o cu prisosinta), iute varsator de epitete. Efectul? Un sediment penibil. Un mare poet, pe de o parte, nedrept sau abuziv, ce mai importa in ceasul al doisprezecelea literar, iar, pe de alta, un grup de insi inca bovarizand, cei mai multi. Si chiar daca, sa admitem, opera i-ar fi indreptatit sa faca un asemenea gest, adica sa-i bata unui inaintas - si ce inaintas! - obrazul in public, experienta nu le-ar fi ingaduit, ce spun eu: nu le ingaduie - la prezentul perpetuu! - nicidecum o fenta ca as