Agresarea verbala sau, Doamne pazeste!, fizica a unor copii, falsa popularitate, gen "profu' dur, da' de gasca", cultivata cu insistenta in ochii invataceilor, consumul cronic de bauturi alcoolice, lipsa de respect si de intelegere fata de parinti, impolitetea sau chiar badarania fata de colegi, absenta discernamintului in notarea performantelor scolare, dezmatul, promiscuitatea si coruptia sint tot atitea semnale pe care colectivitatea le considera incompatibile cu meseria de dascal. Pe profesorul Aruxandei de la liceul iesean "Alexandru Ioan Cuza" l-am cunoscut in urma cu aproape zece ani, in primul meu an de activitate didactica. Inainte de a face cunostinta cu cei ce alcatuiau, la acea vreme, corpul profesoral - unii dintre ei oameni admirabili - lucrasem o perioada ca reporter, asa ca imi formasem o idee relativ precisa despre cit de mare este sau ar trebui sa fie distanta morala dintre tupeul grosolan al unui smecher care scuipa seminte in scara blocului si comportamentul unui profesor platit sa calauzeasca mintile unor copii. In cancelarie, pe holuri sau in cabinetul sau, dl. Aruxandei lasa tot timpul impresia unui om fara teama de nimeni si de nimic. Printre diriginti (inclusiv mai sus-semnatul) dumnealui era cunoscut pentru talentul pedagogic de a pune in practica proverbul "unde este frica nu incape dragoste". Se bucura de faima unui balaur mai ales printre micutii si inimosii copii de la gimnaziu, pentru care ora de geografie era un prilej de adinca spaima in fata toanelor unui adult sarcastic, cu voce aspra si cautatura piezisa. Cele citeva discutii purtate cu dumnealui nu au fost suficiente pentru a-mi lamuri ce il determina sa poarte cu sine si sa afiseze o atitudine de dispret si de forta fata de fiintele fragile in fata carora parea sa dea o reprezentatie motivata de pretentia ca "asa se calesc". Stiam insa din cataloage ca uraganul iscat de intrarea