Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O carte, un puci, o branulă înfiptă-n mână

Publicat in Adevarul, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Ieri, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus (Bucureşti, Complexul Romexpo, standul Romexpo), am lansat cartea „Jurnalul unui puci ratat". Vă prezint, în avanpremieră, un fragment din „Cuvântul autorului".

„Pe la jumătatea lunii iulie, în plină ofensivă pucistă, am capotat fizic: oboseala, stresul şi un prânz nepotrivit, luat pe fugă, m-au trimis direct în spital. Am crezut că e ulcer, iar medicul era pe punctul «să mă deschidă». Din fericire, a fost doar o indigestie puternică. Dar asta am aflat-o abia după un examen endoscopic - nu mai făcusem niciodată aşa ceva. Doctorul mi-a spus că o să-mi introducă o micuţă cameră video pe esofag, până în stomac, pentru «a filma» zona, dar că nu voi simţi nimic, nici măcar greaţă, pentru că voi fi sub anestezie. Şi s-a ţinut de cuvânt. Anestezicul mi l-a pus prin branula înfiptă în mâna dreaptă. Era în jurul orei 15.00. Am mai schimbat câteva fraze şi de atunci nu mai ştiu nimic. Mi s-a tăiat filmul. Oricât m-aş strădui, nu-mi pot aminti mai mult decât că m-am trezit pe patul din rezerva spitalului, pe la ora 17.30. Soţia, care mă veghease, se amuza împreună cu asistenta medicală. Ziceau că vai, ce simpatic am fost când, transportat într-un scaun de invalid din cabinetul endoscopic până la patul din rezervă, bolboroseam ceva despre editoria¬lul pe care trebuie să-l scriu neapărat, altfel ne dau gata puciş¬tii. Bine, bine, veţi scrie editorialul, zicea asistenta, dar mai întâi puneţi capul pe pernă şi dormiţi două ore, să treacă anestezia. Iar eu, ridicându-mă în capul oaselor: trebuie să scriu editorialul, le-am promis colegilor din redacţie că-l trimit până la opt seara... Şi tot aşa până când am adormit.

Colegii din redacţie îmi oferiseră varianta comodă ca, date fiind condiţiile speciale, să-mi republice un editorial mai vechi, dar bunele lor intenţii s-au izbit de încăpăţânarea mea: nu, eu scriu editorialul la zi,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 37 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Program Carrefour de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în 3, 4 și 5 mai

HotNews acum 25 minute
Program Carrefour de Paște 2024. Carrefour România a anunțat care va fi programul special pentru perioada sărbătorilor pascale. CarrefourFoto: Emilio100 / Dreamstime.com Programul se aplică tuturor formatelor de magazine din rețeaua Carrefour. Clien

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 3 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum 44 minute
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum o ora
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°