Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miza celor 61 de ani şi 2 luni

Publicat in Revista22, marți 12 octombrie 2010 ·

Reacţiile PSD şi PNL, ulterioare cazului Vântu, au demonstrat că de nimic nu se tem mai tare decât de „procurorii lui Băsescu“. Cei care îşi bagă, mai nou, nasul prin offshoruri, prin suveicile firmelor puse să plimbe banii până ar trebui să li se piardă urma sau prin laptopurile personale. Laţul se strânge şi doar suspendarea îl poate opri. Opoziţia şi parte din liderii de sindicat intră în fibrilaţii nu de grija pensionarilor şi bugetarilor, ci vizionând filmele de scurt metraj cu marele disident Vântu urcând treptele Parchetului sau pe cele cu Sorin Mihai, finul lui Liviu Luca, săltat de DIICOT pentru spălare de bani şi evaziune fiscală la fosta Petromservice. Îngrijorarea este cu atât mai mare cu cât ultimele acţiuni arată c㠄băieţii răi“ de la Parchet şi DNA s-au mai şcolit de pe vremea lui Năstase şi Amariei, încep să înţeleagă complicaţiile ingineriilor financiare, să înveţe prin ce cotloane să le caute şi să lucreze, aşa cum se întâmplă şi prin alte părţi, mână în mână cu Fiscul.

Un astfel de semnal este îngrijorător nu doar pentru opoziţie; sunt convinsă că destui din PDL nu nutresc sentimente mai bune faţă de Băsescu, pe care l-ar suspenda cu plăcere, dacă nu ar depinde de el rămânerea lor la putere. Punerea sub acuzare a colegului Dan Păsat, arestarea lui Solomon, dosarele lui Gâlcă şi Ţânţăreanu sau trimiterea în judecată a lui Gutău nu le-au picat bine, pentru că, aşa cum opoziţia se simte vulnerabilă în faţa justiţiei atunci când nu e la putere, tot aşa PDL s-a simţit apărat.

Pe de altă parte, ofensiva opoziţiei împotriva procurorilor, cu accente isterice în episodul Vântu, este direct proporţională cu protecţia oferită judecătorilor. Căci de aici vine salvarea multora. N-am auzit vreo voce de la PSD sau PNL mirându-se de motivarea dată de Viorica Costiniu la eliberarea patronului de la Realitatea, deşi ar fi avut suficiente motive, aşa

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 26 minute
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum 29 minute
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Marcel Ciolacu: Am văzut o îngrijorare a Rusiei că lucrează o companie cu 3.000 de angajaţi pe Autostrada Moldovei 24 de ore din 24 / Ţara noastră e o ţară foarte sigură / Rusia nu va ataca România

News.ro acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Ciolacu a subliniat că Rusia are o îngrijorare că în România se lucrează 24 de ore din 24

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 42 minute
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 2 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum o ora
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°