Dosarul de cadre al lui Ion Iliescu de la Arhivele Naţionale ar fi fost citit şi copiat în 2006 de fostul director, după care nu a mai fost de găsit. Sursa: AGERPRES
Cât a existat la Arhivele Naţionale, dosarul de cadre al fostului preşedinte a fost citit de cel puţin o persoană. Este vorba de Corneliu Mihai-Lungu, director al instituţiei în perioada 1997-2007, potrivit unui raport intern al instituţiei, care semnalează, totodată, şi dispariţia dosarului.
"În registrul din anul 2006- partea I, de la Depozitul 1 SAC (n.r. - Serviciul de Arhive Contemporane), acest dosar a fost înregistrat de 3 ori (la fila 82, 86v şi 90) ca fiind solicitat în luna august 2006 de directorul general al Arhivelor Naţionale, dl Corneliu-Mihai Lungu, dosarul fiind xerocopiat pentru Domnia Sa", scrie în raport.
Mai mult, potrivit aceluiaşi document, cineva a încercat apoi să şteargă urmele accesării dosarului. "În registrul de depozit fila 82, s-a operat ştergerea cu pastă corectoare a menţiunilor referitoare la efectuarea de copii xerox de pe dosar, iar la fila 86v a fost şters în acelaşi mod, de la rubrica Observaţii, numele dlui Corneliu- Mihai Lungu."
EVZ a reuşit să-l contacteze la începutul săptămânii pe fostul director al Arhivelor, însă acesta s-a rezumat la o singură replică: "Sunt nişte minciuni grosolane şi neruşinate".
Lungu şi Scurtu, directorii privilegiaţi
Numele lui Lungu mai apare în acest raport exploziv şi pe lista istoricilor care ar fi avut acces privilegiat la arhivă, citind dosare care nu doar că nu puteau fi studiate de cercetători la sală în momentul respectiv, dar nici măcar nu erau inventariate.
Raportul este susţinut de volumul "1956. Explozia. Percepţii române, iugoslave şi sovietice asupra eve nimentelor din Polonia şi Ungaria", apărut în 1996, la Editura Univers Enciclopedic, pe