Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campionatul de golf Kings Land Golf Cup a ajuns la cea de-a treia ediţie

Publicat in Adevarul, duminică 31 iulie 2011 ·

Sâmbătă a avut loc cea de-a treia ediţie a campionatului de golf Kings Land Golf Cup de la Ineu de Criş, unde a participat şi Preşedintele Clubului de Golf Witbos din Belgia, care a fost desemnat cu această ocazie Preşedinte de Onoare al clubului bihorean.

În ciuda condiţiilor meteo nefavorabile, la turneul de golf Kings Land au participat unsprezece jucători de golf. Potrivit informaţiilor transmise de către Gabriel Toader, profesor de golf la Blu Golf Club Ineu de Criş, la categoria doamne pe locul întâi s-a clasat Pal Mihaela (hcp-22,4) din Cluj-Napoca, iar pe locul doi Nana Comsa (hcp-36), tot din Cluj-Napoca. La categoria seniori locul întâi a fost câştigat de către Szeplaki Attila (hcp-31,6) Cluj - Napoca, iar locul doi de către Buermans Louis (hcp-23,4). Orădeanul Nelu Filip a câştigat primul loc la categoria domni, locul doi fiind ocupat de către Lucian Coroiu (hcp -28), iar locul trei de către Bogdan Tarlea (hcp-36), tot din Oradea.

Proba specială de distanţă Longest Drive a fost câştigată de către Nelu Filip -180 m.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum o ora
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 57 minute
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 3 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 47 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: Nu, Doamne fereşte. Relaţia mea cu domnul preşedinte Iohannis este una instituţională. Nu am o relaţie politică / Ce spune despre Nicuşor Dan

News.ro acum 22 minute
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a negat afirmaţiile care au circulat în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi recomandat cu medicul Cătălin Cîrstoiu candidat unic al alianţei PSD – PNL la Primări

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 48 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Doi tineri au murit la Suceava după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ

Adevarul acum 28 minute
Doi tineri au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier produs în satul Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 4 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

1 Mai cu mici și bere: la ce spune ANPC să fim atenți

Wall-Street.ro acum 50 minute
Câteva zile ne mai despart de 1 mai, iar Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) vine cu recomandări specifice perioadei. Iată la ce trebuie să fim atenți când cumpărăm mici, dar și bere. Potrivit lui Paul Anghel, director gener

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°