Personal, am întâlnit cu adevărat tradiția republicană nord-americană abia după exilul forțat din România. La începutul anilor 1980, anticomunismul era o filozofie adoptată de cele mai informate și mai influente cercuri ale Partidului Republican. Sǎ mentionez aici numele unor intelectuali precum William F. Buckley Jr, Richard Pipes, Norman Podhoretz, Irving Kristol, Jeane Kirkpatrick, Peter Berger, Paul Hollander, Michael Novak. Ronald Reagan făceau un titlu de glorie din ofensiva ideologică și militară la adresa colosului sovietic. Dacă politicieni precum Jimmy Carter, François Mitterrand sau Helmut Schmidt încercau calea de mijloc, un lider vizionar precum Reagan a crezut, și-a dorit și a văzut prăbușirea Uniunii Sovietice.
De ce s-a întâmplat așa? Pentru că republicanismul este, prin definiție, un manifest împotriva tiraniei. Pentru că republicanismul detestă absolutismul de orice fel – refuzînd orice ambalaj teologic ori secular. Republicanismul afirmă că puterea trebuie limitată constituțional și că oamenii puterii trebuie să răspundă cu regularitate în fața cetățenilor. Este ceea ce se cheama accountability. Republicanismul nord-american începe cu afirmarea lui We the People – „noi, poporul” (afirmaţie interpretată amplu de Cătălin Avramescu în traducerea-comentariu la Constituţia Statelor Unite ale Americii, colectia „Zeitgeist”, Humanitas, 2010). Statul, pentru republicani, este un instrument, iar nu un scop în sine. Statul serveşte interesele limitate ale cetăţeanului şi ale comunităţii – iar nu invers. Această idee profundă stă la baza prosperităţii economice şi culturale a Americii de astăzi.
În Europa, republicanismul este adesea confundat cu radicalismul iacobin din Hexagon. Se uită faptul că, în secolul XIX, tezele revoluţionarilor despre Republică au fost amendate sub o nouă paradigmă de gândire, plecând de la libertatea politică individ
