PSD-ul îşi trimite tinerii să se joace de-a preşedinţii. După ce în ultimele trei luni şedinţele de Consiliu Local Focşani au fost prezindate de Ionuţ Mersoiu, locul său la pupitrul întalnirilor a fost luat de colegul de generaţie, Dorian Alecsandrescu.
La finele lui septembrie, acesta a condus pentru prima dată o şedinţă şi tot atunci a vorbit, în premieră, în plenul legislativului focşănean. De altfel, tinerii din Consiliul Local, fie ei de la PSD sau PP-DD s-au remarcat, în primul an de mandat, printr-o “muţenie” cronică, neavand nicio intervenţie la proiectele de hotărare. Spre deosebire de colegul său Ionuţ Mersoiu, Dorian Alecsandrescu a avut cateva porniri de a tăia microfonul colegilor din Opoziţie. Asta pentru a confirma atitudinea războinică, probabil, în faţa seniorilor din PSD. Ciorovăiala cu democrat liberalul Nicu Tănase, pe marginea subiectului lipsei apei calde, s-a lăsat cu microfoane tăiate, dar şi cu atenţionări din partea Opoziţiei că poate fi la fel de vocală şi fără a avea calea comunicării deschisă. La finalul şedinţei, Tănase i-a atras atenţia lui Alecsandrescu de faptul că nu suntem într-o ţară comunistă. “Vreau doar să îI transmit domnului preşedinte că Romania nu este Transnistria, ca să nu-mi mai taie microfonul”, a spus Tănase. Cum juniorul social democrat n-a părut să se supere de remarcă, rămane de văzut cum vor continua dezbaterile în CL, la viitoarele şedinţe, avand un om al Puterii la “butoane”. (I. CREŢU)
PSD-ul îşi trimite tinerii să se joace de-a preşedinţii. După ce în ultimele trei luni şedinţele de Consiliu Local Focşani au fost prezindate de Ionuţ Mersoiu, locul său la pupitrul întalnirilor a fost luat de colegul de generaţie, Dorian Alecsandrescu.
La finele lui septembrie, acesta a condus pentru prima dată o şedinţă şi tot atunci a vorbit, în premieră, în plenul legislativului focşănean. De altfel, tiner