Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bölöni debutează cu Dortmund

Publicat in Jurnalul, marți 4 ianuarie 2011 ·

Foto: Intact Images/Gazeta Sporturilor Ladislau Bölöni va intra repede în pâi­ne la Lens, cu care a semnat du­mi­nică un contract pe şase luni, având salvarea de la retrogradare drept obi­ec­tiv. Fostul selecţioner al Ro­mâ­niei îşi va testa noii elevi într-un meci de ve­rificare cu Borussia Dortmund, care conduce în prezent campiona­tul Germaniei. Potrivit L’Equipe, partida va avea loc în Spania, unde am­be­le formaţii se află în stagii de pre­gătire. Primul obiectiv al an­tre­no­ru­lui este să refacă moralul ju­că­to­ri­lor săi, afectaţi puternic de faptul că Lens se regăseşte în prezent pe penultima poziţie a campionatului din Hexagon.

„Trebuie să recu­noaş­tem că este o perioadă foarte grea. Clubul este într-o situaţie delicată, iar noi trebuie să luăm maximum de puncte în fiecare meci. Mi-ar plăcea să mă duc la culcare în fiecare seară spunând că am făcut totul pentru clubul meu. Acesta este obiectivul meu şi numai atunci voi putea dormi liniştit. Îmi plac asemenea provocări şi, dacă n-aş fi crezut că evitarea retrogradării este realizabilă, n-aş fi ac­cep­tat niciodată această ofertă”, a de­clarat Bö­lö­ni. Cunoscut drept un tip dificil, teh­ni­cianul a avut deja o primă contră cu preşedintele clubului, după ce acesta i l-a impus drept secund pe şeful cen­trului de copii şi juniori. Bölöni ar fi dorit să-l aibă ală­turi pe portu­ghe­zul Joaquim Preto, cu care a lucrat îm­preună încă din 2001, de pe vremea când a antrenat-o pe Sporting Lisabona.

Foto: Intact Images/Gazeta Sporturilor Ladislau Bölöni va intra repede în pâi­ne la Lens, cu care a semnat du­mi­nică un contract pe şase luni, având salvarea de la retrogradare drept obi­ec­tiv. Fostul selecţioner al Ro­mâ­niei îşi va testa noii elevi într-un meci de ve­rificare cu Borussia Dortmund, care conduce în prezent campiona­tul Germaniei. Potrivit L’Equipe, partida va avea loc în Spania, unde am­

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care ar fi implicate 9 persoane, din care şase copii

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care ar fi implicate 9 persoane, din care şase copii. Potrivit primelor informaţii, un adult este inconştient.

Ciolacu, întrebat despre bătaia din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu: E de cascadorii râsului

News.ro acum 33 minute
Premierul Marcel Ciolacu a comentat scandalul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, în urma căruia ultimul a încercat să îl muşte pe fostul său coleg şi l-ar fi lovit cu genunchiul în zona nasului. ”

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 2 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Şi Cristina Dinu a acces în turul doi al calificărilor la Roland Garros

News.ro acum 22 minute
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu, locul 229 mondial, a acces, marţi, în turul doi al calificărilor la Roland Garros. Dinu a trecut în runda inaugurală de sportiva argentiniană Paula Ormaechea, care a beneficiat de clasament protejat, scor 6-

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 2 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 4 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 5 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

21°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

16°/27°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°