Plouă. E 7:30 dimineaţa şi parcarea din faţa “Transelectrica” e deja plină. Recepţionera ne ia la rost. Se linişteşte când ne află intenţiile şi ne sfătuieşte să ne aşezăm mai după bănci, cât mai departe de intrarea în clădire, “ca să nu am şi io probleme”.
Liliana este referent principal la compania de stat Transelectrica. Se grăbeşte. A întârziat. Un minut lipsă, afişat pe cartela cu care îşi marchează venirea la lucru, şi salariul îi e pus în pericol. ”Bute, Bute... Parcă mi-e cunoscut, dar nu ştiu de unde să-l iau”, spune bruneta şi zâmbeşte stânjenită. “E cântăreţ?”. Abia când aude numele întreg al boxerului, angajata Transelectrica îşi pune mâna la frunte şi pare să-şi amintească. Habar nu are că românul a fost transformat în brand de ţară şi nici că măreaţa gală în care Bute îşi pune la bătaie titlul de campion mondial are loc în România pe 9 iulie, la Romexpo. “Nu sunt pasionată de sport, mai ales de box”, spune ea şi dă să intre în clădire.
Abia când aude că firma la care lucrează, companie de stat, sponsorizează gala cu 150.000 de lei (circa 40.000 de euro), rămâne blocată: ”E o aberaţie, din punctul meu de vedere. Suntem o companie mare, e drept, dar să dai atâţia bani... n-am cuvinte! Salariile ni le luăm la timp, nu mă plâng de asta, dar sunt foarte mici, în comparaţie cu cât muncim şi cu studiile pe care le avem. Ar fi putut să ni le mărească, se pare că ar fi avut cu ce”. Liliana zâmbeşte, uşor dezamăgită. Două colege o ajung din urmă. Încep să se certe pe prenumele boxerului. Parcă l-ar chema Adrian. Ba nu, Cristi. Nu nimeresc nicicum “Lucian” şi se lasă păgubaşe. Nu ar fi de acord ca instituţia la care lucrează să sponsorizeze evenimentul lui Bute. Abia după ce aud vestea sponsorizării, îşi dau drumul la gură: “Vorbiţi serios? Nu e normal ce se întâmple în ţara asta. Trebuie să ne cinstim sportivii, dar nici aşa. Dacă sponsorizarea ast