Frumoasele zile ale toamnei bucureştene sunt întunecate de norii grei ai politicii. Grei, nu de preaplinul boabelor de ploaie binecuvîntată, ci de pucioasa unui trecut autoritarist-totalitar de care politica nu vrea să se desprindă, nici să se dezică, în concept, ori în apucături. Partea cea mai proastă a poveştii este însă aceea că norii au fost îngrămădiţi peste satul sărăcăcios, murdar şi fals pitoresc al Bucureştilor de către prea înalte feţe europeneşti. Drept este însă să spunem că o mînă binevoitoare de ajutor au dat şi "papuaşii" autohtoni. Este vorba, desigur, despre cele două manifestări politice aduse faţă în faţă, ca doi berbeci care din înfruntarea coarnelor ar trebui să hotărască, o dată pentru totdeauna, cine este "masculul alfa": adunarea necum glorioasă a liderilor partidelor europene aşa-zis populare şi spectacolul de circ la care s-au dedat socialiştii autohtoni, pentru a lua faţa rivalilor într-ale ideologiei şi puterii.
Trecutul la care mă refer, atît de prezent şi odios în manifestările de la Bucureşti nu este deloc prea vizibil, mai ales pentru generaţiile care reduc politica la un soi de circ mediatic, urmat de patru ani de înjurături înfundate, ori răbufnite public, cînd ţi-a ajuns de tot cuţitul la os.
Să o luăm cu "popularii" şi prea fiţoasa lor înfăţişare colectivă de la Bucureşti. Fără nici o altă perspectivă, asemenea reuniuni par cît se poate de normale, fireşti şi democratice. În realitate, nu sunt nimic din toate astea. Sunt doar reflexul întîrziat, plagiatul odios al unor practici politice specifice soluţiilor totalitare de "amenajare" a spaţiului politic. Gînditorii acestui sistem aparţin marelui curent socialisto-fascist care a fundamentat cele două mari totalitarisme ale secolului XX, comunismul de tip sovieto-stalinist şi fascismul de tip nazist. Ideea din spatele soluţiilor politice bazate pe partide mari, cu rami
