Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Oprescu: „USL este imuabilă şi perenă“

Publicat in Adevarul, luni 11 martie 2013 ·

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a răspuns, plastic, speculaţiilor privind o iminentă separare a partidelor alianţei de la guvernare.

„USL-ul este imuabil şi probabil că, fiind peren, socotiţi şi dumneavoastră“, a spus Sorin Oprescu.

Reacţia lui Oprescu vine ca urmare a discuţiei iniţiate de secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, care a accentuat nemulţumirile generate de primirea lui Mihai Stănişoară în PNL.

„Nu cred că putem vorbi de o migraţie a pedeliştilor în PNL, dar eu vă pot spune foarte sincer, eu nu sunt foarte fericit sau n-aş fi foarte fericit dacă aceste intrări în PNL din partea PDL s-ar înmulţi, pentru că poate să reprezinte un risc pentru USL. Într-un judeţ unde un lider important PDL a fost ani de zile într-un scandal foarte mare, într-o luptă serioasă şi cu PNL şi cu PSD şi de a doua zi să intre în USL e o problemă şi dacă aceste cazuri se înmulţesc începem să avem probleme în judeţe şi atunci există riscul foarte mare să apară fisuri din judeţe“, a declarat duminică Liviu Dragnea, într-o emisiune TV.

Liviu Dragnea se referă la membrii filialei PSD Mehedinţi care nu au acceptat fără rezerve decizia PNL de a primi adversarul principal, pe Mihai Stănişoară, în rândurile USL.

Crin Antonescu a replicat, în cursul zilei de astăzi, că nu vor fi atraşi în formaţiunea liberală decât oamenii care au convingeri solide în zona dreptei. Totodată, el a arătat că au fost înregistate precedente, privind cooptarea democrat-liberalilor, şi la colegii din PSD.

„Eu nu am stat să număr câţi oameni din PDL au venit până acum în PNL şi câţi în PSD. S-ar putea să avem rezultate surprinzătoare. Au fost numai două veniri, una s-a întâmplat de mult, de fapt, vorbim doar de una, şi anume aceea a domnului Stănişoară. Atât“, a spus Antonescu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 52 minute
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°