Copiii cu handicap fizic din judeţul Argeş primesc, azi, vizita lui Moş Crăciun Doi bătrâni din satul Nuntaşi, judeţul Constanţa, au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon de la sobă 11.000 de fermieri din judeţul Neamţ vor primi plăţi compensatorii fiindcă trăiesc în zone nefavorabile agriculturii Peste 150 de cadre medicale din judeţul Gorj încă nu şi-au primit salariile ALBA . Poliţiştii au confiscat, ieri, în cea mai mare piaţă din Alba Iulia, zeci de brazi fără forme legale de provenienţă.
ARAD. Tribunalul Arad intră în vacanţa de iarnă de mâine până pe 5 ianuarie. Înregistrarea cererilor la Judecătoria Arad se va desfăşura zilnic, între orele 08.00 şi 10.00, la camera 150.
ARGEŞ . Copiii cu handicap fizic din judeţ primesc vizita lui Moş Crăciun azi, la Teatrul de păpuşi “Aşchiuţă” din Piteşti.
BACĂU. Trupa de teatru în limba engleză „Act” va sărbători, mâine, opt ani de existenţă, cu un spectacol la Teatrul Municipal „Bacovia”, de la ora 18.00.
BIHOR . Asociaţia Aria organizează, azi, de la ora 19.00, la Filarmonica de Stat Oradea, un concert de jazz şi blues susţinut de americanul Big Daddy Wilson.
BISTRIŢA-NĂSĂUD . Salvamontiştii le recomandă turiştilor să nu se aventureze, în acest weekend, în zonele munţilor Rodnei, Călimani şi Ţibleş, din cauza pericolului de avalanşe.
BOTOŞANI . 20 de persoane au fost amendate cu câte 500 de lei, în urma protestului faţă de taxa auto, organizat în municipiul Botoşani acum o săptămână.
BRĂILA . Marţi, de la ora 18.00, pe platoul din faţa Primăriei Brăila, se va desfăşura spectacolul de colinde “Aşteptând Crăciunul”.
BUZĂU . Generalul Ştefan Guşă, fost şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, va fi comemorat mâine, de la ora 11.30, în localitatea natală, Spătaru.
CARAŞ-SEVERIN