Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: APDM a economisit aproape jumătate de milion de lei din concediile fără plată

Publicat in Adevarul, marți 18 august 2009 ·

Toţi cei 135 de angajaţi ai regiei subordonate Ministerului Transporturilor au fost trimişi acasă, prin rotaţie, fără să fie plătiţi, în perioada februarie-august. Administraţia Portuară a Dunării Maritime (APDM) Galaţi a redus cheltuielile cu salariile programate pentru acest an cu 400.000 de lei după ce a decis trimiterea tuturor celor 135 de angajaţi, prin rotaţie,  în concediu fără plată.

Măsura a fost pusă în practică începând cu luna februarie când salariaţii au stat acasă câte 5 zile şi câte două zile în iulie şi august.

Mihai Ochialbescu, directorul APDM, susţine că dacă se va încadra în bugetul stabilit pentru efectuarea lucrărilor de întreţinerea porturilor astfel încât să asigure buna funcţionare a traficului de mărfuri, salariaţii nu vor mai fi trimişi acasă până la sfârşitul acestui an.

„ Pe noi ne interesează să asigurăm lucrările de dragaj în porturile pe care le administrăm. De exemplu, acum executăm lucrări în portul mineralier din Galaţi şi în portul Tulcea-zona turistică. Toate lucrările pe care le avem programate în perioada iulie-septembrie ne costă 700.000 de lei. Deocamdată avem aceşti bani, însă dacă vor mai interveni alte solicitări, s-ar putea să fie nevoie să mai facem un sacrificiu. Dacă nu, septembrie va fi ultima lună în care se pleacă, câte două zile, prin rotaţie, în concediu fără plată ” a declarat Mihai Ochialbescu.

Traficul de mărfuri a fost în primele două săptămâni ale acestui luni 430.000 de tone, adică mai mult de jumătate din traficul de mărfuri înregistrat de APDM în luna iulie.

 „Creşterea traficului s-a datorat mărfurilor aduse în portul mineralier, în special minereu pentru ArcelorMittal Galaţi dar şi a traficului sezonier cu cereale aduse din toată ţara” a conchis directorul APDM.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 26 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 51 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 40 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°