Un braşovean a ajuns pe mâna oamenilor legii, după ce a sustras patru saboţi de frânare pentru vagoanele de tren. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a furat respectivele bucăţi metalice, sâmbătă seara, în jurul orelor 22.00, din cartierul Craiter. Cel mai probabil, omul intenţiona să vândă saboţii la un centru de colectare a fierului vechi, însă, spre ghinionul lui, pe drum a dat nas în nas cu o patrulă a Poliţiei Comunitare Braşov. Oamenii legii l-au luat la întrebări pe braşovean, iar acesta a declarat că a găsit saboţii printre liniile de cale ferată. Afirmaţiile bărbatului nu i-au convins, însă, pe poliţiştii comunitari, pentru că, şi dacă erau adevărate, omul nu avea nici un drept să ia respectivele bucăţi metalice. În aceste condiţii, braşoveanul a fost predat poliţiştilor de la Transporturi Feroviare pentru continuarea cercetărilor. Un braşovean a ajuns pe mâna oamenilor legii, după ce a sustras patru saboţi de frânare pentru vagoanele de tren. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a furat respectivele bucăţi metalice, sâmbătă seara, în jurul orelor 22.00, din cartierul Craiter. Cel mai probabil, omul intenţiona să vândă saboţii la un centru de colectare a fierului vechi, însă, spre ghinionul lui, pe drum a dat nas în nas cu o patrulă a Poliţiei Comunitare Braşov. Oamenii legii l-au luat la întrebări pe braşovean, iar acesta a declarat că a găsit saboţii printre liniile de cale ferată. Afirmaţiile bărbatului nu i-au convins, însă, pe poliţiştii comunitari, pentru că, şi dacă erau adevărate, omul nu avea nici un drept să ia respectivele bucăţi metalice. În aceste condiţii, braşoveanul a fost predat poliţiştilor de la Transporturi Feroviare pentru continuarea cercetărilor.