Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect UNIC în România: Peste 6.000 de elevi, din cinci judeţe, "împrieteniţi" cu ştiinţele exacte

Publicat in Mediafax, vineri 23 august 2013 ·

Peste 6.000 de elevi din 506 de şcoli aflate în judeţele Călăraşi, Cluj, Iaşi, Sibiu şi Mehedinţi s-au "împrietenit" cu matematica şi ştiinţele, în cadrul unui proiect unic în România, potrivit iniţiatorilor, derulat pe parcursul a trei ani.

Peste 500 de profesori au intrat, în urmă cu trei ani, în proiectul cu fonduri europene MaST (matematică şi ştiinţe), ce are ca scop creşterea interesului elevilor faţă de studiul ştiinţelor, orele acestor discipline fiind considerate neatractive de către majoritatea şcolarilor.

Astfel, elevii au fost cooptaţi în acest proiect, în care, prin ateliere de inovare şi creativitate organizate în afara orelor de curs, au reuşit să înţeleagă matematica, fizica, chimia, biologia şi tehnologia informaţională, raportate la lumea înconjurătoare.

Iniţiatorul proiectului este Inspectoratul Şcolar Călăraşi, prin profesorul Klaus Nicolae Micescu, care, împreună cu inspectoratele şcolare din Cluj, Iaşi, Sibiu şi Mehedinţi, dar şi cu sprijinul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), al Asociaţiei pentru educaţie şi ştiinţă "Hermann Oberth" din Bucureşti şi al Centrului de Didactica Ştiinţelor Naturii al Şcolii Pedagogice Superioare din Klagenfurt - Austria, au reuşit să arate elevilor o altă faţă a ştiinţelor pentru care ei manifestau, până atunci, un interes scăzut.

Tot în cadrul proiectului a fost elaborat un ghid al atelierelor de inovare şi creativitate MaST, în care sunt prezentate modelele prin care elevii au reuşit să înţeleagă mai bine ştiinţele.

Printre proiectele elaborate de elevi, împreună cu profesorii, în cadrul atelierelor se numără unul dedicat energiei "curate", "Şcoala verde" - care se referă la utilizări practice ale fizicii, chimiei şi biologiei în satul românesc -, "Sono MaST" - care presupune găsirea unor soluţii optime pentru îmbunătăţirea acustici

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 3 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 58 minute
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 44 minute
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv procesul cu ANI pentru averea nejustificată. Suma care-i va fi confiscată

Ziare.com acum o ora
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, el fiind obligat de judecătorii să plătească suma de 42.000 de euro, considerată avere nejustificată. În febr

”Îi cerem public demisia!”. Reacție la declarația hazardată a lui Marcel Ciolacu: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”

Ziare.com acum 56 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 25 aprilie, într-o conferință de presă la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Afirmația a fost făcută în legătură cu autostrada care va lega Moldova de restul țăr

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum o ora
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Echipele românești care au primit licența pentru cupele europene - Anunțul FRF

HotNews acum 45 minute
Federația Română de Fotbal a anunțat vineri echipele care au primit licența pentru a participa în cupele europene în sezonul viitor. Aceștia au făcut precizări și cu privire la situația Corvinului, echipă care nu are drept de promovare, dar care va

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°