Complexul limbricului

Pentru ca natura nu i-a dat o statura pe masura asteptarilor si-i e peste puteri sa se impace cu grozava nedreptate, poarta incaltari de comanda cu talpa dubla si tocuri inalte, menite a-l apropia de standardele firii. Ba, daca intamplarea il aduce in preajma vreunui ins cu altitudine peste medie, se inalta voiniceste pe varfuri, vrand sa stearga astfel scandaloasa – dupa el – diferenta de nivel. Nevoit sa acopere prin asemenea artificii distanta ce-l desparte de limita inferioara a normalitatii si sa indure cu stoicism carceii provocati de istovitorul mers "pe poante", isi varsa intreaga suferinta asupra celor din jur, vinovati ca sunt ceva mai bine crescuti. De i-ar sta in puteri, le-ar pune piedica, doar ca sa se simta, cand ii vede in patru labe, mai presus decat ei. Insa nu poate, asa ca se multumeste sa le vaneze cu lumanarea cusururile, cat de neinsemnate, sa le amplifice pana la proportiile pacatelor capitale si sa le faca publice cu aerul senin al observatiei stiintifice. O nevindecabila aversiune fata de masura comuna a umanitatii se afla la obarsia conduitei tuturor maruntilor acestei lumi, care nu cunosc dorinta mai fierbinte decat strivirea sub calcai a celor ce-si permit sa-i insulte prin simplul fapt ca exista. Din randurile lor s-a recrutat majoritatea tiranilor, in a caror seama cad atatea dintre ororile ce au patat istoria omenirii.

Vechiul meu cunoscut a crescut binisor, chiar parca un pic peste medie, incat cu greu l-ai putea banui ca sufera de "complexul limbricului". Problema lui – in aparenta diferita, de fapt aceeasi – priveste facultatea de a intelege, care nu-l slujeste decat pana la o anumita altitudine. Fiecare dintre noi are o limita a intelegerii lucrurilor, dincolo de care ne e peste putinta a urca oricate stradanii am depune. Numai ca limita cunoscutului meu e periculos de joasa.