Cristi Pustai vrea să dovedească tuturor că e cea mai bună alegere ca antrenor al Pandurilor şi are planuri mari pentru primul meci. Acesta a organizat ccantonamentul din Antalya într-un mod destul de bun, în vederea reluării campionatului.
Tehnicianul le-a dat jucătorilor câteva zile libere imediat după ultimul amical din Antalya, iar în săptămâna care a urmat acesta a pus accent pe pregătirea jocului cu Ceahlăul. Trei zile s-au pregătit în Turcia, miercuri s-au întors, însă nici acum nu se vor întoarce acasă. Gorjenii vor continua antrenamentele timp de două zile la Bacău, iar la finalul unui cantonamaent prin două ţari, speră să obţină cele trei puncte puse în joc.
Ceahlăul Piatra Neamţ - Pandurii Târgu Jiu se joacă sâmbătă, de la ora 17:30, LIVE TEXT pe www.prosport.ro