Recent am revenit din a treia mea călătorie la Timişoara. Prima oară am ajuns în "oraşul de pe Bega" în 1991 - a doua oară în 2001. De fiecare dată am simţit că Timişoara e "altfel", însă nu am avut suficient timp să-mi dau seama foarte bine de ce şi mai ales cum este altfel.
În timp ce mă aflam într-o cafenea - aşezat pe nişte canapele mari, albe şi confortabile, savurând un espresso făcut ca la carte - am simţit că aş fi putut foarte bine să aţipesc acolo, în deplină siguranţă, fără să mă deranjeze nimeni. Vremea rece şi umedă de afară invita la moţăială. Înăuntru era cald, mirosea frumos şi se auzea în surdină o muzică excelentă. Prin vitrinele mari priveam frumoasa Piaţă a Victoriei şi catedrala. Şi mi-a venit în minte formula: "Timişoara - THE LOUNGE CITY".
Una dintre marile calităţi ale acestui oraş este că locuitorii lui au înţeles că poţi fi liber şi fără stres, isterie, scandal, meschinărie şi kitsch. Că libertatea reală poate include lipsa de prejudecăţi şi fără excese stridente şi contradicţii violente. Şi mi-am spus că probabil Piaţa Victoriei din Timişoara este poate singura piaţă din România care-şi merită cu adevărat acest nume, pentru că aici s-a câştigat cu adevărat în ultimii 20 de ani o libertate normală şi o mentalitate europeană. În oraş există nişte postere mari prin care eşti avertizat că timişorenii îşi iubesc oraşul, nu-l murdăresc şi nu rup florile. Da, este un oraş foarte curat, plin de verdeaţă, cu multe parcuri mici, amenajate excelent.
Desigur, nu este oraşul perfect, dar simţi că te afli într-o comunitate angajată pe drumul cel bun. Timişoara respiră o atmosferă creativă, culturală şi este un spaţiu în care se întâmplă tot timpul lucruri valoroase. Muzeul de artă, aflat în Palatul Baroc din Piaţa Unirii, este minunat - a fost excelent renovat şi readus la viaţă. De aceea, când am văzut câte un anunţ cu un apartament de î
