E deja foarte târziu şi suntem încă prinşi între cuvintele lui Rîjkov: furăm de la noi înşine, luăm şi dăm mită, minţim în presă şi ne complacem.

„Foreign Policy România" publică în numărul 23 (iulie-august 2011) un eseu fundamental al lui Leon Aron (directorul Departamentului de Studii ruse al American Enterprise Institute). E lesne de înţeles de ce: cei douăzeci de ani care se împlinesc de la dispariţia Uniunii Sovietice. Leon Aron încearcă (şi reuşeşte) să explice (şi) pe înţelesul profanilor în ştiinţe politice cum şi de ce s-a prăbuşit URSS atunci, nici mai devreme, dar nici târziu. Leon Aron arată că Uniunea Sovietică nu se afla economic în cel mai de jos punct al traiectoriei sale, iar căderea sa are în centru un eşec etic. Merită să medităm asupra acestei idei: „Scopul acţiunii lui Gorbaciov era de un incontestabil idealism - voia să construiască o Uniune Sovietică mai morală". Un element ajutător - o declaraţie a premierului lui Mihail Gorbaciov, Nikolai Rîjkov, despre „starea morală a societăţii" în 1985: „Furam de la noi înşine, luam şi dădeam mită, minţeam în rapoarte, în presă, de pe podimuri înalte, ne complăceam în propriile noastre minciuni, ne decoram unii pe alţii. Şi toate astea - de sus în jos şi de jos în sus". Putem începe de aici, căci restul e cumva cunoscut: târâte în realitate, utopiile îşi dezvăluie nereformabila esenţă tragică. S-a scris mult şi chiar bine, deşi încă insuficient, despre moştenirile toxice ale iluziei comuniste.

Să lăsăm Uniunea Sovietică în căderea ei, să ne întoarcem acasă, în vara anului 2011, şi să înţelegem că ne-a scăpat ceva esenţial în toată această dezbatere despre Bacalaureat şi „generaţia ruşinii" (catalogare nedreaptă, ca toate etichetele cu pretenţii exhaustive). Să înţelegem că răul durează acolo unde statisticile nu ajung - în credinţa sinceră în minciuna instituţionalizată. E bine să înţeleg