Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Talciocul de sub nasul elevilor. Până unde merge publicitatea în şcoli

Publicat in Romania Libera, joi 18 iulie 2013 ·

Există un anumit tip de campanie în şcoli, mult utilizat de-a lungul timpului, care, la prima vedere, ar avea numai rolul de informare. Asemenea iniţiative, de multe ori ale multinaţionalelor, au avut o latură principală - educaţia, dar şi una secundară - promovarea, mai mult sau mai puţin subtilă, de produse. Regulamentul şcolar spune că nu poţi să intri în spaţiul de învăţământ, pentru orice fel promovare, decât după ce ai obţinut prealabilul acord al inspectoratului şcolar. Temele de campanie au acoperit până acum o plajă largă de principii, de la spălatul pe mâini şi pe dinţi până la „bătălia” împotriva fumatului. Se adaugă mesajele destinate fetelor şi băieţilor de liceu, referitor la educaţia sexuală. Gama de produse e vastă, în acest caz - stoparea bolilor cu transmitere sexuală sau evitarea unei sarcini nedorite. Ce să mai zici de concursurile organizate de supermarketuri, în şcoli venind reprezentanţii acelor companii, pentru a-i introduce pe copii în vasta societate de consum.

Se amestecă promovarea civilizaţiei cu interesul financiar

Problema cea mai mare, după cum arată psihologul Aurora Liiceanu, este că în şcoala românească nu se dezvoltă la elevi gândirea critică, în aşa fel încât tinerii să aibă posibilitatea de a decide ce e bine şi ce e rău pentru ei. De aici rezultă pericolul ca oricine să te poată influenţa, într-un sens sau altul. Specialistul admite că unele campanii au avut o latură educativă de netăgăduit, dar atrage atenţia că avem de-a face cu „o treabă în care se întâlnesc promovarea civilizaţiei cu interesul financiar”. Asemenea capcane trebuie să fie eliminate de Ministerul Educaţiei, dacă această instituţie ar avea un grup de experţi care să studieze fiecare ofertă de campanie de informare în şcoli. Printre întrebările pe care le-am adresat ministerului în cauză a fost şi aceasta: aveţi un departament cu o astfel de specia

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 4 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 8 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 9 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°