Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despagubirile pentru casele nationalizate, aminate

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 29 decembrie 2002 · · · · ·

Anul viitor, fostii proprietari care, pina pe 14 martie, isi completeaza dosarele cu actele doveditoare vor primi raspuns, in luna mai, de la comisia din teritoriu. In cazul in care vor fi despagubiti in natura sau urmeaza sa primeasca actiuni la companii nationale (care se vor afla pe o lista ce ar urma sa fie publicata in Monitorul Oficial pina pe 15 februarie) sau titluri de stat, acest lucru ar urma sa se intimple anul viitor. ?Pentru mai bine de 80% din aceste persoane, lucrurile se vor rezolva in 2003?, sustine secretarul de stat Adrian Marasoiu. El mai spune ca oamenii care nu accepta titlurile de valoare si nu le ridica in sapte ani isi vor pierde drepturile. In schimb, cei care vor primi decizia de restituire in natura vor trebui sa achite - in termen de trei ani - sumele pe care le-au incasat cind le-a fost luata casa, dar la nivel actualizat.

Cele mai optimiste previziuni arata ca fostii proprietari vor primi in totalitate sumele reprezentind despagubirile in bani abia in 2015 sau chiar 2025. ?Platile se vor face din ianuarie 2005, oamenii urmind sa primeasca o renta pe un orizont de timp ce va depasi zece ani, chiar pina la 20 de ani. In 2004 se va constitui fondul din care se vor face platile, iar din 2005 cei indreptatiti sa primeasca despagubirile vor primi un procent - de exemplu 5%, in functie de cit de multi bani s-au strins in fondul respectiv, anul viitor o alta suma si tot asa, pina incaseaza toti banii, cel mai probabil dupa 2015?, ne-a explicat presedintele Autoritatii, Adrian Marasoiu.

?Nu putem plati mai mult de 250 milioane dolari pe an?

Fondul de despagubiri se va constitui, potrivit proiectului de lege, din privatizarea societatilor din portofoliul APAPS, din impozitul pe proprietate (perceput pentru a doua, a treia casa etc.), din sume ce vor fi prevazute in proiectul de buget in urmatorii ani si din alte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un polițist de frontieră din Ucraina a împușcat în cap un bărbat ce încerca să fugă în România

HotNews acum 51 minute
Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucrain

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum o ora
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Containerele anti-urs de la Băile Tuşnad au fost date în folosinţă

Radio Mures acum o ora
Mai multe containere anti-urs, unice în România, au fost date în folosinţă, vineri, la Băile Tuşnad. Acestea au fost achiziţionate în cadrul unui proiect pilot ce vizează convieţuirea dintre om şi urs, care se derulează în localitate şi care a fost

IICCMER atacă la CCR decizia Parchetului General de a clasa o anchetă privind crimele comise de comuniști la spitalul de copii din Siret

Ziare.com acum 30 minute
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat vineri, 17 mai, că un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti i-a admis o cerere privind sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu decizia Parc

Mirel Palada, condamnat definitiv după ce a refuzat să i se verifice alcoolemia când a fost oprit de poliție în trafic

Ziare.com acum 2 ore
Sociolog și fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada a scăpat cu câteva ore de muncă în folosul comunității după ce a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Curtea de Apel București i-a dat o pedeap

Războiul televiziunilor pe chefi. Antena 1 a dat în judecată Pro TV și pe Chefii Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu

HotNews acum o ora
După ce PRO TV a anunțat că foștii chefi la cuțite Florin Dumitrescu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu vor fi noii jurați de la Masterchef, Antena 1 contraatacă, informează PaginadeMedia. Show-ul Chefi la cuțite, difuzat de Antena 1Foto: Facebook

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 5 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Vaticanul recomandă prudență în fața unor fenomene presupuse supranaturale

Ziua Constanta acum 2 ore
Vaticanul a emis vineri noi norme care recomandă o abordare prudentă în faţa unor fenomene presupuse supranaturale, cum ar fi statui ale Fecioarei Maria care plâng şi crucifixe din care picură sânge, cazuri care timp de secole au stârnit interesul c

Vremea

București
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

21°
vin.

8°/21°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°