„Noi credem că tot ceea ce poate face o persoană pot face şi celelalte persoane şi că orice persoană pe care noi o considerăm ca extraordinară reprezintă doar un exemplu al propriilor noastre posibilităţi”, spune Martin Brofman (cartea „Orice poate fi vindecat”), un remarcabil observator al legăturilor dintre conştiinţa umană şi evenimentele vieţii de zi cu zi. Aşadar, ceea ce vedem extraordinar la alţii putem face şi noi. Tocmai din acest motiv vedem „extraordinarul” în cineva. Tocmai asta-i cauza admiraţiei; avem aceleaşi posibilităţi, dar – pentru că nu le-am recunoscut în întregime în noi – le vedem ca extraordinare în alţii. Mai mult, Brofman spune: „Tot ceea ce poate face o persoană pot face şi celelalte”. Dacă-i aşa, se pune întrebarea de ce atât de mulţi oameni spun adesea „nu pot”.
Zilele trecute am întâlnit mai mulţi oameni care repetau obsesiv: „Nu, asta nu se poate. Nu pot să-mi găsesc o slujbă, nu am destule cunoştinţe” sau „Sigur X nu vrea să mă ajute” şi „Nu mă pot baza pe mine însămi în viaţă, sunt dependent/ă de altcineva, nu mă pot descurca”. Am întrebat: „Vezi vreo persoană extraordinară în preajma ta sau cunoşti o persoană pe care o admiri tocmai pentru că poate fi liberă, independentă?” Sau „Poţi găsi mental pe cineva care a reuşit prin eforturi personale şi ai o sinceră admiraţie ea?”.
La întrebarea aceasta, văzută din diferite unghiuri şi din perspectiva unor probleme diferite, precum relaţiile de iubire, relaţiile de muncă, de prietenie etc., oamenii răspund adesea că nu admiră pe cineva anume. Răspunsul „nu cunosc nici o persoană pe care s-o admir” apare legat întotdeauna de percepţia persoanei că ea însăşi „nu poate”. Nu poate admira şi, în consecinţă, lumea exterioară îi arată imaginea neîncrederii în propriile posibilităţi. Ceea ce pot alţii poate oricine, dar pentru asta trebuie arse nişte etape. Si