Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem, pe hârtie, trei bugete pentru 2010 | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 3 noiembrie 2009 ·

PDL, PSD şi PNL se întrec în oferte, însă promisiunea faţă de FMI rămâne în aer, niciun proiect neputând fi dezbătut în parlament. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

PDL, PSD şi PNL se întrec în declaraţii privind elaborarea propriului proiect de buget de stat pentru anul 2010. Afirmaţiile politicienilor se doresc a fi un răspuns la ameninţarea că FMI nu ne va da tranşa a treia dacă bugetul nu este adoptat până pe 10 decembrie. FMI aşteaptă, până la finalul acestei săptămâni, un semnal concret că există şanse privind adoptarea bugetului.

Cu toate că, pe hârtie, România ar avea la ora actuală trei proiecte de buget, în realitate, nici unul nu poate fi depus în parlament. Guvernul Boc şi-a pierdut acest drept, după ce a fost picat printr-o moţiune de cenzură, iar parlamentarii pot doar să adopte bugetul, nu să-l şi elaboreze.

Deocamdată, politicienii aşteaptă să vadă care va fi votul pentru guvernul Croitoru, programat pentru mâine. Dacă trece, va avea dreptul să trimită bugetul la parlament. Dacă nu, partidele ar urma să negocieze o derogare pentru cabinetul Boc.

Fiecarea partid cu bugetul său

Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a pasat ieri răspunderea în curtea PSD şi PNL, pe care le-a invitat să-l voteze pe Lucian Croitoru, pe motiv că trimiterea bugetului la parlament depinde de existenţa unui executiv cu atribuţii complete. Anterior, premieruldemis, Emil Boc, declarase că miniştrii PDL, care sunt şi parlamentari, vor iniţia o lege a bugetului, strategie fără acoperire legală.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a pozat în lider al coaliţiei, invitând specialiştii din PSD, PNL şi UDMR să lucreze împreună la un proiect comun de buget: „Şi noi am avut o vină, şi alţii au avut o vină şi vreau să propun majorităţii parlamentare de 65% să lucreze împreună bugetul pe 2010”.

PNL are însă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra oraşului Rafah, susține președintele palestinian Mahmoud Abbas

G4Media acum o ora
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, transmit AFP şi Reuters, transmite Agerpres. ”Facem apel la Statele Unite să îi ceară Israelului să p

Accident pe DN1, la Predeal - trei persoane rănite, printre care un copil de 2 ani şi jumătate, sunt evaluate la faţa locului

News.ro acum o ora
Trei persoane, inclusiv un copil de 2 ani, au fost rănite duminică, după ce două autovehicule s-au ciocnit pe DN1, la Predeal. Pe DN1 Braşov-Ploieşti, la kilometrul 139+100 de metri, în zona localităţii Predeal, judeţul Braşov, a avut loc o coliziun

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum 32 minute
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 3 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 3 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 29 minute
Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul a avut loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti. La eveniment au participat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi mai mulţi miniştri şi lideri ai

Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut

Mediafax acum 50 minute
Doi ucraineni au fost ucişi într-un centru comercial din Germania. Suspectul este un cetăţean rus. Acesta a fost reţinut de poliţiştii germani.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°