Economiile europene îşi vor reveni începând cu mijlocul anului viitor, iar în 2014 toate ţările din zona euro vor avea creştere economică, a declarat sâmbătă, la Santiago de Chile, vice-preşedintele Băncii Centrale Europene, Vitor Constancio, potrivit Reuters.
„Ne aşteptăm la o revenire a creşterii în teritoriul pozitiv în 2014, cea ce înseamnă că ne aşteptăm să vedem semnale ale unei reveniri a economiei reale încă din 2013”, a declarat Vitor Constancio la o reuniune a guvernatorilor băncilor centrale.
După o contracţie de 0,5% anul acesta, BCE a estimat că economia zonei unice se va contracta şi anul viitor, ceea ce ar putea duce la o reducere a costului creditului în anul următor.
BCE a menţinut joi dobânda de referinţă în zona euro la nivelul record de 0,75%.
Potrivit celor mai recente prognoze elaborate ale BCE, economia zonei euro ar urma să înregistreze anul viitor o contracţie de 0,3%, în condiţiile în care în luna septembrie Banca Central Europeană miza pe o creştere de 0,5%. În 2012, zona euro ar trebui să înregistreze un recul al PIB de 0,5%.
Vice-preşedintele BCE, Vitor Constancio, a ţinut să precizeze că ţările din centru vor avea o creştere economică mai semnificativă decât celelalte. „Revenirea va fi mai semnificativă pentru ţările din centru, deoarece ţările care în prezent sunt supuse presiunilor vor continua şi anul viitor politicile de ajustare. Pentru 2014 situaţia va fi diferită deoarece ne aşteptăm ca toate ţările să înregistreze o anumită creştere”, a mai declarat economistul de origine portugheză.
PIB-ul zonei euro a scăzut cu 0,1% în trimestrul al treilea din 2012 în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.