* o familie de romi, care a solicitat Ambulanţa pentru un copil cu handicap, i-a luat la bătaie pe cei veniţi să-i ajute * după ce au refuzat să-l însoţească pe minor la spital, rudele acestuia au început să-i agreseze pe ambulanţier şi pe asistentă * tatăl copilului a spart şi rupt oglinda retrovizoare a autospecialei * a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru a-i potoli pe romii agresivi
Scandal, îmbrânceli, distrugeri, ceartă ca la uşa cortului. De asta au avut parte joi membrii echipajului Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Brăila, chemaţi să salveze viaţa unui copil din localitatea Sătuc, comuna Galbenu. După o cursă contra cronometru de jumătate de oră, echipajul de pe Ambulanţă a ajuns la bolnav, însă în loc să fie lăsat să-şi facă datoria, a fost întâmpinat cu agresivitate de familia de romi care solicitase ajutorul.
Apelul a fost primit prin numărul unic de urgenţe 112 la ora 12.30, iar Ambulanţa a sosit la locul solicitării la ora 13.00, cel care a sunat fiind chiar tatăl copilului bolnav. Bărbatul a cerut să vină salvarea insistând că fiul său, în vârstă de 11 ani, care suferă şi de un handicap, se simte rău. În momentul în care copilul a fost urcat în ambulanţă, rudele lui au refuzat însă să îl mai însoţească la spital. Mai mult decât atât, romii au început să-i înjure şi să-i ameninţe pe membrii echipajului SAJ şi au început să lovească maşina. "Ambulanţa nu poate părăsi locul solicitării fără un însoţitor pentru minor, care avea şi handicap. Rudele copilului au devenit violente, au agresat echipajul şi au vandalizat ambulanţa", ne-a precizat Silviu Radu, managerul SAJ Brăila.
La ora 14.40, membrii echipajului SAJ care se aflau la intervenţia
medicală în localitatea Sătuc au solicitat sprijinul Poliţiei. "S-a constatat că ambulanţierul şi asistenta medicală au intervenit la solicitarea lui B.G. de